3.9 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialBucurestenii s-au distrat si s-au informat despre protejarea naturii

Bucurestenii s-au distrat si s-au informat despre protejarea naturii

Cu mic cu mare, bucurestenii au venit la sarbatoarea de Ziua Internationala a Mediului, care a avut loc ieri in parcul Herastrau. In deschiderea serbarii ei au ascultat concertul de muzica de promenada sustinut de orchestra de muzica reprezentativa a armatei. Actorii Teatrului Masca au prezentat spectacolul „Fior d'Amor in Bucuresci”, iar trupele Phoenix si Hara au incins atmosfera dupa-amiaza. Organizatorii manifestarii le-au impartit participantilor materiale informative pentru educarea populatiei cu privire la protejarea mediului inconjurator. Cei mici au primit baloane si stegulete pe care le arborau victoriosi si ii intrebau pe parinti ce inseamna ziua mediului.
Atat cei mari, cat si cei mici au aflat din materialele scrise cateva detalii interesante despre poluare. Totalul suprafetei verzi plantate in Bucuresti este de 3000 hectare si se regaseste in parcuri, gradini publice, scuaruri, aliniamente si ansambluri de locuinte si paduri. Aceasta inseamna ca fiecarui bucurestean ii revin 9,08 metri patrati de verdeata. Terenurile acoperite permanent de ape au, de asemenea, un aport semnificativ la mentinerea calitatii mediului. Ele totalizeaza 1350 hectare, iar suprafata aferenta unui locuitor este de 6,6 metri patrati. In Primaria Capitalei exista inspectori care se ocupa de calitatea aerului si care pot fi chemati pentru a masura nivelul de poluare a aerului. Cu toate acestea, nivelul poluarii in Capitala este considerabil mai ridicat in prezent decat in urma cu zece ani, mai ales la monoxidul de carbon. Pe teritoriul orasului au fost identificate 53 de surse de poluare, cum ar fi centralele termoelectrice. Cresterea accentuata a numarului de autoturisme cu aproape 8% pe an a dus la degradarea conditiilor de trafic si la marirea gradului de poluare. In ceea ce priveste poluarea sonora, 20% din locuitorii continentului nostru sunt expusi unui zgomot cu mult superior celui acceptabil, care este de 85 de decibeli, conform normelor europene. Cu toate acestea, pe bulevardele cu trafic intens se ajunge usor la 90 de decibeli.

Cele mai citite

Acuze de transfer pe bani al parlamentarilor de la opoziție la putere. În ce condiții s-ar duce Marcel Ciolacu la POT

Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a afirmat, luni, imediat după votul de învestitură, că oricine are dovezi că social-democraţii ar oferi sume de...

Elena Lasconi dezlănțuită la adresa Guvernului Ciolacu 2

România nu se poate schimba în bine cu aceiaşi oameni la butoane, care fac aceleaşi lucruri, a declarat luni seara preşedintele USR, Elena Lasconi,...

Aterizare de urgență a unui avion al companiei Swiss ce zbura de la București la Zurich. Fumul a ajuns în cabină

Un avion al companiei aeriene elveţiene Swiss, care zbura între Bucureşti şi Zurich, a fost nevoit să aterizeze de urgenţă luni la Graz, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă