Preşedintele francez Francois Hollande a declarat duminică, în ajunul unei vizite la Berlin, că Franţa şi Germania trebuie să preia iniţiativa după votul britanicilor în favoarea ieşirii ţării lor din Uniunea Europeană, relatează AFP, citată de Agerpres.
"O ţară prietenă, o ţară aliată cu care noi avem atâtea legături, a decis să se separe de Uniunea Europeană, pe care o credeam indestructibilă, indisolubilă", a spus preşedintele francez la inaugurarea unui memorial la Dun-les-Places, sat-martir unde 27 de bărbaţi au fost împuşcaţi la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial.
"Este responsabilitatea Franţei şi Germaniei să preia iniţiativa, pentru că am arătat că din durere, din oroare şi din război am fost capabili să construim o prietenie puternică", a adăugat el. "Separaţi, riscăm să fim dezbinaţi, în discordie şi în ceartă (…) Împreună, putem câştiga nu doar pacea, ci şi stima bărbaţilor şi femeilor acestei frumoase uniuni care se numeşte Europa", a concluzionat el.
Cu două zile înainte de summitul european capital de marţi de la Bruxelles, se înmulţesc marile manevre diplomatice pentru a accelera procedura de divorţ de Marea Britanie, care a votat joi pentru ieşirea sa din Uniunea Europeană. Cancelarul german Angela Merkel, care a adoptat un ton mai degrabă conciliant faţă de Londra, îi primeşte luni pe preşedintele francez Francois Hollande şi pe prim-ministrul italian Matteo Renzi.