10.3 C
București
miercuri, 23 octombrie 2024

Breviar

Au fost solutionate aproape 10% din dosarele de retrocedare
Bucurestenii care si-au depus la Primaria Capitalei dosarele pentru retrocedarea imobilelor nationalizate mai au de asteptat cel putin cativa ani pana la solutionarea lor. Pana in prezent, au fost emise 4335 de dispozitii de primar general de punere in posesie, ceea ce reprezinta aproape 10% din numarul total de dosare. Administratia Fondului Imobiliar a semnat 1470 de procese-verbale de punere in posesie, iar numarul celor care si-au redobandit casele a ajuns la 2558. Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 lucreaza in continuare la solutionarea dosarelor. Daca in aproape patru ani s-au rezolvat 10% din dosare, ar insemna ca mai dureaza peste 30 de ani pana cand se vor incheia retrocedarile. Aceasta in conditiile in care se pastreaza structura actuala de functionare a comisiei care se ocupa de retrocedari.

Schimb de opinii
La sediul Avocatului Poporului din Bucuresti a avut loc un schimb de opinii intre seful acestei institutii, prof. univ. dr. Ioan Muraru, si seful Curtii Constitutionale a Republicii Moldova, Victor Puscas. Cei doi lideri au discutat despre activitatea din ultima vreme a institutiilor pe care le conduc, subliniind importanta aplicarii principiilor democratiei si ale transparentei in apararea drepturilor si libertatilor cetateanului fata de abuzurile administratiei de stat. Pentru multe dintre chestiunile abordate au fost gasite cai comune de rezolvare, conform prevederilor constitutionale din fiecare dintre cele doua tari. Pentru alte probleme, ramase nerezolvate, vor fi cautate cai de urmat in concordanta cu legislatia Uniunii Europene.

Insurateii din sectorul 4 nu mai dau in gropi
Pentru a le oferi un drum cat mai lin cuplurilor care s-au casatorit la Serviciul de Stare Civila al Sectorului 4 de pe str. Gramond, lucratorii Administratiei Domeniului Public si Privat au reabilitat cu prioritate covorul asfaltic. Pe strada au fost turnate 18 tone de beton asfaltic, lucrarile fiind realizate cu ajutorul unui cilindru vibrocompactor, unui bobcat si a mai multe basculante Abrolkeeper Renault. ADPP4 a executat in ultima perioada si lucrari de refacere a covorului asfaltic, prin turnarea de plombe pe str. Cutitul de Argint. Lucratorii societatii de salubrizare au turnat 9 tone de beton asfaltic, operatiunile urmand sa continue in noptile urmatoare pe alte artere ale sectorului.

Lucrari de extindere la doua gradinite
Edilii sectorului 3 vor demara pe perioada vacantei de vara lucrari de extindere la doua gradinite in cadrul programului de reabilitare si modernizare a unitatilor de invatamant preuniversitar. Unitatile care vor beneficia de extindere sunt Gradinita nr. 211, situata pe strada Cubului nr. 1, si Gradinita nr. 64, amplasata pe strada Schitului nr. 2. Pentru Gradinita nr. 211 proiectul cuprinde lucrari de sistematizare a terenului si realizare a unor constructii noi in conformitate cu standardele europene. Constructia noua in suprafata de 833 metri patrati va fi alipita celei existente, care cuprinde cinci sali de clasa, o sala de sport, doua oficii pentru portionarea si servirea mesei, grupuri sanitare si arhiva. Accesul intre cele doua spatii se va face pe ambele niveluri. Gradinita nr. 64 va beneficia de spatii de acces si sali speciale pentru gimnastica, cabinet medical si sala pentru calculatoare. Aceasta constructie va fi amplasata la o distanta de aproape cinci metri de imobilul existent.

Aproape 800 tone de deseuri ridicate
In ultima saptamana edilii sectorului 3 au ridicat si transportat la groapa de gunoi aproape 800 tone de deseuri in cadrul programului „Mediul curat conteaza”. Zonele de unde s-au ridicat gunoaiele au fost urmatoarele: Caloian Judetu-Scoala Generala nr. 80, Jean Steriadi, Cioplea, Perisorului, Petre Ionescu, Prelungirea Grigorescu, Valea Buzaului, Burnitei, Zemes, Madarasi, Aleea Postavarului, Industriilor, Soseaua Garii Catelu, Ghetu Anghel, Valsanesti, Stefan Nicolau, Tuculescu, Lacramioarei, Gheorghe Petrascu, Cromului. Muncitorii continua activitatile de intretinere si amenajare a spatiilor verzi in mai multe zone: Jean Steriadi, Gh. Tatarescu, Intrarea Badeni, L. Patrascanu, 1 Decembrie 1918, L. Rebreanu – Complex Alba etc.

Cele mai citite

O angajată a unei case de amanet a reușit să sustragă aproape 1 milion de lei

O angajată a unei case de amanet din Deva este cercetată pentru delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce a reușit...

VIDEO Femeie mușcată de câine într-o zonă greu accesibilă. Salvamontiștii au intervenit la timp

O femeie din Cavnic, județul Maramureș, care se îndrepta spre cimitir, a fost atacată marți de un câine vagabond. În urma mușcăturii, femeia a început...

Bătălie pe fonduri din PNRR: Cine sunt câștigătorii cursei de 400 milioane de euro

Peste 40 de fonduri de investiții au aplicat, iar 11 au fost selectate Bugetul total din PNRR alocat fondurilor de investiţii este de 400 milioane...
Ultima oră
Pe aceeași temă