10.3 C
București
miercuri, 23 octombrie 2024

Breviar

Corigente dupa testele nationale

Elevii din clasele a VIII-a vor sustine examenele de corigente din anul scolar 2005-2006 in perioada 12-14 iulie 2006. De asemenea, conform programului stabilit de Ministerul Educatiei si Cercetarii, elevii din clasele terminale de liceu, din clasa a X-a de arte si meserii si din anul de completare care au ramas corigenti vor sustine examenele in perioada 14-17 august 2006, iar elevii din clasele invatamantului primar, din clasele din invatamantul gimnazial, liceal si profesional, altele decat terminale, vor sustine examenele de corigente in perioada 28 august-8 septembrie.

Batrana bagata in spital pentru 150.000 de lei

O batrana de 86 de ani din Suceava a fost urmarita si talharita de un individ necunoscut ziua in amiaza mare. Femeia a fost transportata luni la Unitatea de Primire a Urgentelor (UPU) din cadrul Spitalului Judetean „Sf. Ioan cel Nou”, fiind internata ulterior in Sectia de Ortopedie. Batrana a suferit o fractura de sold, motiv pentru care necesita mai multe zile de spitalizare. Incidentul s-a petrecut in zona Liceului Industrial nr. 1. Dupa ce a achitat factura la energia electrica si a facut niste cumparaturi, i-au mai ramas in geanta 150.000 lei. Cercetarile sunt in plina desfasurare.

Mii de hectare de teren agricol, compromise

In Vrancea, grindina a compromis 3.718 hectare de teren agricol, dintre care 2.910 hectare de vie. Cele mai mari pagube s-au inregistrat in comuna Carligele, unde grindina a distrus 1.575 hectare de vie si livada, precum si 700 hectare de teren arabil. Pagube mari s-au inregistrat si la Cotesti si Vartescoiu si au mai fost afectate suprafete agricole din localitatile Campeneanca, Odobesti, Golesti. In total, grindina a produs distrugeri de 121 miliarde de lei vechi in agricultura vranceana.

Numai 15 terase in legalitate in Focsani

In prezent in Focsani functioneaza cu aprobari de la primarie, adica sunt in perfecta legalitate, numai 15 terase. In fapt numarul acestora este de circa trei ori mai mare. Terasele au caracter provizoriu, pana la data de 1 septembrie, municipalitatea percepand o taxa de 3 lei noi metrul patrat pe zi. Din acest an primaria a decis sa le solicite celor care doresc deschiderea unei astfel de terase si un acord al comisiei de urbanism a municipalitatii. Decebal Bacinschi va demara o serie de controale pentru a-i depista de contravenientii care „au confiscat spatiile verzi”.

Colegiu Prefectural la Braila

Ieri, la Sala Mare a Prefecturii Braila a avut loc prima sedinta a Colegiului Prefectural. Au participat prefectul judetului, Nicolae Mitroi, subprefectul Dumitru Popa si conducatori ai institutiilor descentralizate. In cadrul sedintei au prezentat rapoarte de activitate si un plan de masuri reprezentanti ai Directiei de Agricultura Braila, Directiei Sanitar-Veterinare, Inspectoratului Sanitar de Stat, Inspectoratului Scolar Judetean si ai ANIF Braila. Prefectul Judetului a apreciat ca, pe viitor fiecare reprezentant sa vina cu propuneri.

Fiscul botosanean, fara chitantiere

Numarul de chitantiere si de alte imprimate alocate Directiei Generale a Finantelor Publice (DGFP) Botosani de Imprimeria Nationala s-a dovedit insuficient. De cateva zile, nu se mai pot incasa bani de la contribuabili, fiindca nu pot fi eliberate chitantele corespunzatoare, a declarat directorul executiv al DGFP Botosani, Gh. Sorescu. Vazandu-se in imposibilitatea de a incasa pana si amenzile aplicate de ei insisi, finantistii botosaneni au cerut, cu imprumut, chitantiere de la colegii din cadrul DGFP Suceava. Imprumutul de chitantiere va fi rambursat dupa ce Directia de Finante Botosani va primi formulare tipizate suficiente de la Imprimeria Nationala, a asigurat public seful Fiscului din Botosani.

Proiecte europene la Adjud

Primarul municipiului Adjud, Constantin Armencea, spune ca in acest moment, in cel de-al doilea municipiu din judetul Vrancea se afla in derulare doua proiecte cu finantare europeana de 52 miliarde de lei vechi. Astfel, in cartierul Siret-Siretel racordurile de la toate blocurile din reteaua de canalizare vor fi schimbate in proportie de 80%, tot din acesti bani urmand a fi refacute si covoarele asfaltice. „Mai lucram la canalizare, precum si la amenajarea spatiilor verzi in zona Orasului Vechi. De asemenea, Primaria Adjud va amenaja si un parc in fata spitalului din oras”, a declarat primarul Constantin Armencea.

Reclamatii trasnite

Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Vrancea a primit o sesizare mai putin obisnuita. Dinu Stoica a reclamat inspectorilor OPC ca un cetatean din comuna Jorasti a legat ciori moarte in varful unui cires. „Datorita ploilor abundente din ultima perioada, apa se scurge pe cirese, iar acestea urmeaza sa fie comercializate de catre proprietar. Aceasta reclamatie urmeaza sa fie investigata pentru a elimina un potential pericol de imbolnavire”, a declarat Dumitru Dila, directorul OJPC Vrancea.

Containere la gunoi

„Anul acesta se termina cu nenorocirile de containere”, ne-a asigurat Decebal Bacinschi, primarul municipiului Focsani, in cadrul unei conferinte de presa. In cartierele Sud si Gara s-a reusit definitivarea instalarii europubelelor. Doar locatarii din zona Autogarii Focsani mai au putin de asteptat pana cand se vor putea bucura de avantajele containerelor „pe sistem european”.

Vacanta de vara in Belgia si Anglia

In aceasta vara 50 de copii din centrele de plasament ale Directiei Generale de Asistenta si Protectie a Copilului Vrancea isi vor petrece vacanta in Belgia si in Anglia. Astfel, in perioada 7 iulie – 18 august, 29 de copii, insotiti de 2 asistenti sociali, vor merge in Belgia, iar in Anglia vor pleca 21 de copii in perioada 22 iulie – 5 august. Si acestia vor fi insotiti de 2 asistenti sociali. Copiii vor fi cazati in familiile unor cetateni belgieni si englezi. Vor vizita orasele Londra si Bruxelles si cat mai multe obiective turistice. Aceste initiative au fost posibile datorita colaborarii cu doua fundatii si organizatii din Anglia si din Belgia.

Portul Militar Braila, deschis

Sambata 10.06.2006 intre orele 09.00 si 14.00 in Portul Militar Braila se va desfasura „Ziua Portilor Deschise” la Divizionul 67 Nave Purtatoare de Artilerie si Divizionul 88 Vedete Fluviale. Programul manifestatiei cuprinde: prezentarea navelor de lupta fluviale si a tehnicii din dotarea acestora, desfasurarea unor exercitii tactice cu echipajele si desfasurarea unor jocuri marinaresti specifice. Divizionul 67 Nave Purtatoare de Artilerie are in compunere nave de tip „monitor” si „vedeta blindata” cu care se executa misiuni complexe pe Dunare si in Delta Dunarii. Divizionul 88 Vedete Fluviale are in compunere nave de tip „vedeta dragoare” specializate in lupta contra minelor la fluviu.

Falsificatoare de abonamente

Ieri, politisti din cadrul Biroului de Politie Urbana au propus inceperea urmaririi penale impotriva numitelor C. Vasilica (51 de ani) si A. Mariana (45 de ani), ambele din Braila, pentru savarsirea infractiunilor de inselaciune si falsificare de timbre, marci sau bilete de transport. Femeile, la data de 6 februarie a.c., au falsificat un abonament de transport in comun cu care au circulat, creand un prejudiciu de 619 RON.

Prostituate fruntase la amenzi

Doua localnice din comuna galateana Barcea detin un record mai putin obisnuit si deloc de invidiat, acestea fiind campioane in ceea ce priveste valoarea amenzilor date de politistii care le-au prins prestand cea mai veche meserie din lume. Amenzile pe care le-au primit cele doua localnice, B.B. si N.M., in valoare totala de aproximativ 2 miliarde de lei, le dau dureri de cap reprezentantilor Administratiei Finantelor Publice (AFP) Barcea, care nu au cum sa le convinga pe cele doua femei sa achite sanctiunile, deoarece acestea nu au serviciu si nici bunuri in proprietate.

Fetitele, la munca in folosul comunitatii

Pentru cateva zile, mai multe prostituate din Iasi vor putea fi vazute pe strazi la strans chistoace de tigari, la udat parcelele cu flori din fata Palatului Culturii sau la plivit tufele cu trandafiri din parcurile preferate de pensionari. In urma cu cateva seri, ofiterii de la Sectia a II-a Politie au facut o razie de proportii pe unul dintre cele mai „fierbinti” bulevarde ale Iasiului. Politistii nu au reusit sa prinda decat sase prostituate, pe care le-au transportat la sectie. Cum fetitele aveau deja zeci de dosare si sute de amenzi, oamenii legii au propus ca acestea sa presteze munca in folosul intregii comunitati.

Cele mai citite

Bătălie pe fonduri din PNRR: Cine sunt câștigătorii cursei de 400 milioane de euro

Peste 40 de fonduri de investiții au aplicat, iar 11 au fost selectate Bugetul total din PNRR alocat fondurilor de investiţii este de 400 milioane...

De ce ai cumpăra perne pneumatice sau chiar un kit pentru suspensia pneumatică?

Sunt mulți șoferi care își doresc ca mașina lor să funcționeze impecabil, pentru cât mai mult timp. În special la drumurile lungi ei își...

Blocaj administrativ: Institutul „Marius Nasta” fără autorizație, DSP spune că a emis-o

Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" funcționează de 3 luni fără autorizație sanitară, deși DSP susține că a trimis-o de o săptămână Managerul Institutului „Marius Nasta”,...
Ultima oră
Pe aceeași temă