9.2 C
București
vineri, 1 martie 2024
AcasăSpecialBraşov: Şoferul care a accidentat o femeie gravidă, arestat

Braşov: Şoferul care a accidentat o femeie gravidă, arestat

Şoferul care a accidentat o femeie însărcinată pe o trecere de pietoni din localitatea Cristian, judeţul Braşov, a fost arestat preventiv, joi, în timp ce bebeluşul născut prin cezariană de urgenţă a murit la spital, după trei zile, informează Mediafax.

Şoferul care a provocat accidentul din localitatea Cristian, Liviu Gheorghe Neculicioiu, s-a prezentat, joi, în jurul orei 12.30, la Judecătoria Braşov, însoţit de un avocat. El şi-a recunoscut vina atât în faţa jurnaliştilor, înainte de a intra în sala de judecată, cât şi în faţa magistraţilor care au judecat propunerea de arestare preventivă făcută pe numele său.

Citeşte şi: Braşov: Femeie însărcinată în COMĂ, după ce a fost lovită de o mașină

Instanţa a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile făcută de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, dar avocatul bărbatului, Georgeta Băncilă, a spus că a contestat decizia în sală.

“Atitudinea lui în faţa instanţei a fost una corectă, spun eu, şi de regret profund. O atitudine nesperat de bună. A recunoscut încă de la început, din seara aceea”, a spus Băncilă.

Întrebată de jurnalişti cum a justificat clientul ei faptul că s-a urcat băut la volan, ea a spus că acesta fusese la o petrecere cu o seară înainte, dar a susţinut că nu băuse înainte de a se urca la volan.

“Nu s-a urcat băut la volan pentru că el nu bea. A băut seara la un chef şi după chef, venind acasă la ora 02.00 dimineaţa, a avut copilul febră şi a plecat să cumpere Nurofen”, a afirmat avocatul.

Ea a justificat alcoolemia de 1,7 grame/litru de alcool în sânge spunând: “Dacă nu mănânci şi dacă eşti o persoană care nu rezistă la băutură, alcoolemia se vede”.

Totuşi, ea a adăugat că bărbatul era lucid înainte de a se urca la volan.

“Era foarte lucid. Se poate vedea din actele de la Zărneşti, unde se spune că avea mers şi vorbire coerente, privire foarte lucidă, s-a discutat foarte coerent cu el”, a afirmat Băncilă.

La Judecătorie au sosit şi câţiva prieteni ai bărbatului, care le-au povestit jurnaliştilor că acesta nu consuma niciodată alcool înainte de a se urca la volan şi că a fost şofer de TIR profesionist.

“Şi când mergea la un botez sau la o nuntă nu venea niciodată cu maşina. A fost ghinionul lui. S-au distrus două familii. Este un om care ajuta pe oricine la nevoie”, a spus o prietenă apropiată a lui Neculicioiu.

În prezent, Neculicioiu este cercetat pentru conducerea unui autovehicul în timp ce se afla sub influenţa alcoolului, însă încadrarea juridică s-a putea schimba după ce bebeluşul femeii accidentate, născut de urgenţă prin cezariană, a murit, în noaptea de miercuri spre joi, la Maternitatea Braşov.

Accidentul a avut loc, luni, în jurul orei 12.00, pe DN 73, în localitatea Cristian, unde femeia, în vârstă de 26 de ani şi însărcinată în opt luni, traversa strada pe trecerea de pietoni, alături de soţul său, paramedic la SMURD Braşov.

Bărbatul îşi ţinea soţia de mână când au fost loviţi de o maşină care circula cu viteză, însă doar femeia a fost rănită, astfel că el i-a acordat primul ajutor, şi-a anunţat colegii să intervină şi a cerut intervenţie de urgenţă şi de la Maternitate pentru a-şi salva copilul nenăscut.

Potrivit Poliţiei Braşov, în urma impactului, maşina condusă de bărbatul de 44 de ani a ajuns pe contrasens, a lovit un autoturism parcat şi s-a oprit într-un imobil.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, căpitanul Ciprian Sfreja, spunea că femeia a suferit un traumatism cranian sever, fiind găsită în comă, precum şi mai multe traumatisme la şold şi la picioare. Ea a fost transportată la Spitalul Judeţean Braşov, unde i s-a făcut o operaţie de cezariană, bebeluşul fiind în stop-cardiorespirator.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Obstretică şi Ginecologie din Braşov, Valeria Badea, spunea, la rândul său, că o echipă formată din doi medici ginecologi, un medic neonatolog şi o asistentă s-a deplasat la Spitalul Judeţean Braşov în regim de urgenţă, pentru a salva copilul, un băieţel de 2.700 de grame, care a fost internat la ATI la Maternitatea Braşov.

Miercuri, tatăl copilului, Laurenţiu G., în vârstă de 32 de ani, paramedic la SMURD Braşov, şi-a botezat băieţelul, în spital, numindu-l Robert Cosmin, în timp ce mama, Iulia G., se află în continuare în comă. Iulia şi Laurenţiu s-au căsătorit în septembrie 2014 şi acesta era primul lor copil.

Pe de altă parte, Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov anunţa, printr-un comunicat de presă transmis miercuri, că s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Liviu Gheorghe Neculicioiu pentru conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Potrivit procurorilor, accidentul s-a produs după ce şoferul şi-a scăpat din mână telefonul mobil şi era preocupat să îl caute, astfel că nu a observat-o pe femeia care traversa pe trecerea de pietoni.

De asemenea, anchetatorii spuneau că bărbatul avea o alcoolemie de 1,70 grame/litru de alcool pur în sânge la prima probă și de 1,55 grame/litru de alcool pur în sânge la a doua probă. De altfel, aparatul etilotest indicase o valoare de 0,90 miligrame/litru de alcool în aerul expirat, astfel că şoferul a fost reţinut, fiind însă eliberat din custodia Poliţiei Judeţene Braşov după ce i-a expirat mandatul de 24 de ore. Procurorul de caz a formulat o propunere de arestare preventivă pe numele bărbatului, care a fost judecată la Judecătoria Braşov.

Cele mai citite

Date ANOFM. Care era numărul șomerilor din România la sfârșitul lunii ianuarie

Rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost, în ianuarie 2024, de 2,98%, mai mică decât cea din luna ianuarie a anului 2023 cu...

Formația lui Horațiu Moldovan, eliminată din Cupa Spaniei! Athletic Bilbao va juca finala

Athletic Bilbao s-a calificat în finala Cupei Spaniei, după ce a învins-o cu 3-0 pe Atletico Madrid, în returul de pe „San Mames”. În...

Navalnîi a fost înmormântat

Liderul opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi, care a murit la 16 februarie la vârsta de 47 de ani într-o închisoare din regiunea arctică rusă, a fost înmormântat...
Ultima oră
Pe aceeași temă