25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialBraşov: O turistă a intrat în comă după ce a căzut de...

Braşov: O turistă a intrat în comă după ce a căzut de pe o tiroliană

O turistă de 34 de ani, care se afla împreună cu nişte prieteni la un complex turistic din staţiunea braşoveană Bran, a căzut, luni, de pe o tiroliană şi a intrat în comă după ce s-a lovit puternic la cap, ea fiind preluată de un elicopter SMURD şi transportată la Spitalul Judeţean Mureş, informează Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, Ciprian Sfreja, accidentul s-a petrecut în jurul orei 17.00, un echipaj SMURD intervenind pentru a-i acorda primul ajutor.

„Femeia a suferit un traumatism cranian sever şi şi-a pierdut cunoştinţa. A fost preluată de un echipaj SMURD, dar nu a mai ajuns la spitalul din Braşov deoarece a fost preluată de un elicopter şi a fost dusă la Spitalul Judeţean Mureş”, a spus Sfreja pentru Mediafax.

Turista se afla împreună cu mai mulţi prieteni la un complex turistic din Bran, unde a participat la mai multe jocuri de agrement. Ea nu s-a asigurat corespunzător şi a căzut din tiroliană, lovindu-se puternic la cap.

Poliţia a deschis o anchetă pentru a se stabili cu exactitate cauzele producerii incidentului.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă