21 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialBorisov: În '96 noi ardeam pneuri şi alţii munceau pentru noi, acum...

Borisov: În ’96 noi ardeam pneuri şi alţii munceau pentru noi, acum noi suntem cei care muncim

Premierul Boiko Borisov a lăudat duminică stabilitatea economică a Bulgariei şi sârguinţa cetăţenilor ei, spre deosebire de situaţia din alte ţări europene, şi a spus că Sofia nu mai este interesată, deocamdată, să intre în zona euro, scrie Sofia News Agency, potrivit NewsIn.

Borisov a evocat protestele din Bulgaria, din anii 1995-1996, când ţara se confrunta cu o gravă criză economică. „Bulgarii ieşeau la greve, făceau baricade şi dădeau foc la pneuri, în timp ce alţii munceau. Acum noi suntem cei care muncim, în timp ce alte ţări îşi dau foc la propriile oraşe şi îşi creează singure probleme”, a declarat premierul bulgar, aflat în vizită la Varna.

Cel mai probabil, el s-a referit la violenţele care au cuprins Londra şi alte câteva oraşe din Anglia în cursul săptămânii ce a trecut, notează Sofia News Agency.

Premierul bulgar a promis că sub conducerea sa Bulgaria va continua să construiască infrastructură şi să înregistreze creştere economică prin turism şi agricultură.

În urmă cu doi ani, Bulgaria dorea să se alăture zonei euro, dar acum este descurajată în acest demers, din cauza crizei financiare care a cuprins ţările din uniunea monetară, a mai arătat Boiko Borisov. El a spus că Bulgaria este o insulă de stabilitate şi seriozitate în muncă, într-un ocean de instabilitate financiară şi dezordini sociale.

„Riscul financiar este creat de acele ţări care nu au fost disciplinate şi au cheltuit mai mult decât produc. Noi nu ne numărăm printre ele”, a spus Borisov. „Bulgaria voia să se alăture zonei euro, dar acum ţările din zona euro sunt un risc pentru noi”, a comentat premierul bulgar.

El a mai spus că Bulgaria va fi din nou interesată să se alăture ununii monetare când toate ţările din zona euro îşi vor aduce deficitele sub pragul oficial de 3%.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă