19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecial"Bordei" luminat cu energie neconventionala

„Bordei” luminat cu energie neconventionala

In timp ce oamenii cauta mereu surse neconventionale de producere a energiei electrice, o familie din Timisoara si-a rezolvat, chiar daca numai partial, acest neajuns. Pe un camp de la marginea Timisoarei, de pe drumul inspre Sacalaz, se poate observa o placa stralucitoare amplasata pe acoperisul unei case, aflata la aproximativ 500 de metri de sosea.
Cei care sunt indeajuns de curiosi sa afle ce este, de fapt, acolo, fiind nevoiti sa treaca printre smarcuri si caini vagabonzi, vor descoperi un panou solar de mici dimensiuni, amplasat pe o „coliba” injghebata din cativa boltari. Locatarii casei nu sunt foarte prietenosi, dar, cu chiu, cu vai, poti scoate cateva cuvinte despre constructia lor si despre modul neconventional de alimentare cu energie.
Panoul solar ce produce energie pentru cei sase oameni care stau in locuinta a fost primit ca ajutor din partea unor „prieteni din America”, asa cum precizeaza capul familiei. Modul de functionare este simplu: panoul genereaza un curent de 36 volti, transformat apoi, cu ajutorul unui adaptor, intr-un curent continuu de 12 volti, suficient sa alimenteze un televizor micut si un bec.

Suparati pe toata lumea

Ajutorul din Statele Unite a venit la fix pentru cei sase membri ai familiei, pentru ca veniturile acestora nu sunt suficiente pentru a putea realiza racordul la reteaua de alimentare a SC „Electrica”. „Costa cam 150 de milioane de lei sa tragem curentul pana in casa”, a spus capul familiei.
Barbatul nu a dorit sa isi dea numele deoarece considera ca „daca pana acum ne-am descurcat fara nici un fel de ajutor din partea municipalitatii, putem sa traim la fel de bine si in continuare, fara sa stie nimeni de noi”. Acum sase ani, in 2000, numeroasa familie, constituita din mama, tata si inca opt copii, a fost evacuata dintr-un bloc din Timisoara din cauza datoriilor imense acumulate la intretinere.
Cu cele 60 de milioane de lei vechi pe care le-au primit pe vanzarea apartamentului oamenii au putut sa isi plateasca datoriile la taxele comune (cheltuind jumatate din bani) si au reusit sa isi achizitioneze terenul de la marginea orasului, pe care se inalta acum ciudata constructie dotata cu panou solar. O parte dintre copii au plecat „la oras”, locuind in prezent in chirie, dar cei mai mici au ramas impreuna cu parintii lor, in campul dinspre Sacalaz.
Desi de mai multa vreme oamenii au depus o cerere pentru aprobarea constructiei unei case decente, nimeni din cadul Primariei nu a luat nici o masura, materialele de constructie stand si acum in curtea vechii colibe. Barbatul este revoltat de acest fapt, dar a spus ca s-a convins ca, uneori, cel mai bine e sa te ajuti singur.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă