9 C
București
vineri, 18 octombrie 2024
AcasăSpecialBolnavii din sanatoriul TBC Savadisla, contaminati cu salmonella

Bolnavii din sanatoriul TBC Savadisla, contaminati cu salmonella

29 de pacienti din Sanatoriul TBC din comuna clujeana Savadisla au fost internati in Spitalul de Boli Infectioase din Cluj-Napoca, dupa ce s-au imbolnavit cu salmonella. Autoritatile sanitare au inceput o ancheta in acest caz iar directorul sanatoriului va fi sanctionat. Potrivit purtatorul de cuvant al Prefecturii Cluj, Laura Morar, primele semne ale bolii au aparut duminica. 35 de bolnavi s-au plans medicilor ca se simt rau. Medicul de garda de la sanatoriu le-a administrat un tratament usor insa pentru ca oamenii se simteau din ce in ce mai rau, a decis sa ii interneze pe 29 dintre ei la Spitalul de Boli Infectioase din Cluj. Unul dintre pacienti se afla in stare foarte grava. Bolnavii au fost internati cu diagnosticul gastro-enterocolita acuta febrila in forma medie. Reprezentantii Directiei Sanitar-Veterinare Cluj au inceput o ancheta la Sanatoriul din Savadisla, iar analizele facute pe baza probelor din mancarea bolnavilor au aratat ca acestea erau contaminate cu salmonella. De asemenea, inspectorii DSV Cluj au constatat luni existenta mai multor deficiente, precum nerespectarea circuitelor stabilite in blocul alimentar, infiltratii si igrasie la nivelul peretilor si al tavanelor din bucatarie, lipsa plaselor de protectie la geamuri, inexistenta unui sistem de protectie impotriva patrunderii rozatoarelor, lipsa unui program de deratizare si dezinfectie in bucatarie. In aceste conditii, conducerea sanatoriului va fi amendata si va trebui sa se ocupe de dezinsectia bucatariei pana maine.
Directorul Directiei de Sanatate Publica Cluj, Florin Stamatian, a declarat ca exista doua surse posibile ale salmonellei. Una dintre ele ar fi ouale care au fost servite pacientilor din Savadisla iar cealalta ar fi sursa de apa. Pentru ca sanatoriul a fost deconectat temporar de la reteaua de apa potabila, pacientii au folosit apa menajera. Starea bolnavilor internati la Spitalul de Boli Infectioase merge inspre insanatosirea lor.

Cele mai citite

Poliţişti de frontieră de la Petea, suspectaţi că au luat mită de la transportatori

Mai mulţi poliţişti de frontieră de la Petea sunt suspectaţi că au luat mită de la transportatori de vehicule, dar şi de fructe şi...

Mașina condusă de un tânăr aflat sub influența drogurilor a plonjat în râul Dâmbovița

O mașină condusă de un tânăr de 36 de ani a plonjat, în această dimineață, în râul Dâmbovița, în apropiere de Popești Leordeni. În...

Metamorfoza Parcului Grozăvești va costa 24 de milioane de lei

Cele trei hectare de teren vor fi transformate într-o “oază de verdeață”, promit autorităților Terenul va fi refăcut complet, cu spații verzi, terenuri de joacă...
Ultima oră
Pe aceeași temă