5.6 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialBojin contra Ostaficiuc

Bojin contra Ostaficiuc

Fotoliul preşedintelui Consiliului Judeţean pare cea mai disputată funcţie din judeţul Timiş, în condiţiile în care primarul PNŢCD Gheorghe Ciuhandu este favorit la un nou mandat în fruntea Timişoarei.

În judeţul Timiş, alegerile pentru fotoliul de preşe­dinte al Consiliului Jude­ţean par a fi o luptă electorală între preşedinţi. USL îl aruncă în luptă pe social-democratul Titu Bojin, preşedintele PSD Timiş, iar PDL, pe actualul preşedinte al instituţiei, Constantin Ostaficiuc, preşedinte al PDL Timiş. Însă, dacă va avea loc reforma administrativă, ambele partide vor merge pe alţi candi­daţi. Printre favoriţi ar fi Gheorghe Falcă, primarul Aradului pentru PDL, iar pentru USL senatorul Ilie Sârbu, fost ministru al agriculturii şi socrul liderului partidului, Victor Ponta.

PDL, candidat „dalmaţian”

La Consiliul Judeţean Timiş, democrat-liberalii îl susţin pe actualul preşedinte, Constantin Ostaficiuc. Acesta ocupă funcţii în administraţia judeţului Timiş încă din 1996, când a fost numit subprefect. În perioada 2000-2004, a devenit vicepreşe­dinte al Consiliului Judeţean Timiş şi din 2004 şi până în prezent ocupă funcţia de preşedinte al aceleiaşi instituţii. Democrat-liberalii sunt, însă, hotărâţi să câştige conducerea Consiliului Judeţean Timiş şi de aceea îl susţin pe Constantin Ostaficiuc, care în sondajele realizate de PSD este creditat cu 48% din intenţiile de vot. Deşi clasat bine în sondaje, Ostaficiuc este unul dintre „dalmaţienii” partidului, lucru confirmat chiar de Agenţia Naţională de Integritate (ANI).

În luna mai 2011, ANI  a arătat că preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, se află în conflict de interese şi a încălcat legislaţia referitoare la regimul juridic al conflictului de interese. Firma S.C. Ornella Design S.R.L, în care acţionari sunt fiica, ginerele şi soţia lui Ostaficiuc a avut relaţii contractuale cu Muzeul de Artă Timişoara, instituţie publică aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Timiş. Respectiva societate comercială va tipări pe o perioadă nelimitată, tot ce îi va solicita autoritatea contractantă. Ostaficiuc şi-a mai favorizat firma de familie: i-a concesionat pe o perioadă de 49 de ani o suprafaţă de teren în Parcul Tehnologic şi Industrial Timişoara, la valoarea unei redevenţe de 4,2 euro/mp/an + TVA. ANI a arătat că, conform legislaţiei, Constantin Ostaficiuc ar trebui eliberat din funcţie şi timp de trei ani nu va mai putea ocupa vreo altă funcţie publică. Constantin Ostaficiuc a atacat în Justiţie decizia Agenţiei Naţionale de Integritate.

Constantin Ostaficiuc, conform declaraţiei sale de avere, deţine peste şase mii de metri pătraţi de teren intravilan, o vilă de 362 metri pătraţi în Timişoara şi o casă de vacanţă, ceva mai mică, de doar 208 metri pătraţi. Preşedin­tele Consiliului Jude­ţean Timiş şi-a cumpărat motociclu, barcă şi o remorcă pentru barcă. Criza economică nu l-a afectat prea tare pe Constantin Ostaficiuc, pe care nu-l prea interesează nici recomandările BNR de a economisi în moneda naţio­nală. În conturile sale sunt depozite de peste 100.000 euro, dar deţine şi peste jumătate de miliard de lei în conturi curente şi carduri. Colec­ţia sa de pictură valorează 14.000 de euro. În schimb, la venituri, Constantin Ostaficiuc câştigă de trei ori mai puţin decât soţia sa. Concluzia este simplă: în timp ce Constantin Ostaficiuc a făcut carieră în politică şi administraţie, soţia sa s-a ocupat de bunăstarea familiei. „Constantin Ostaficiuc va fi candidatul PDL la funcţia de pre­şedinte al Consiliului Judeţean Timiş doar în cazul în care, coaliţia de guvernare nu va efectua regionalizarea. Dacă reforma administrativă va avea loc, Ostaficiuc va rămâne doar o amintire, deoarece PDL pregă­teşte o surpriză de proporţii, iar lupta pentru nominalizare se va da între Sorin Frunzăverde, pre­şedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi Gheorghe Falcă, primarul Aradului”, spun surse din interiorul PDL. Dar în „duelul” celor doi, favorit pare a fi Gheorghe Falcă, un apropiat al premierului Emil Boc şi finul preşedintelui Traian Băsescu.

USL, la atac cu preşedintele PSD

Titu Bojin, preşedintele PSD Timiş, crede că va fi viitorul pre­şedinte al Consiliului Jude­ţean. Surse din cadrul partidului susţin că social-demo­craţii din Banat i-au surclasat pe social-democraţi chiar în sondajele acestora. Ei spun că, sub conducerea lui Ostaficiuc, PDL Timiş va pierde cursa pentru Consiliul Judeţean. Cei doi contracandidaţi promit o luptă pe cinste, chiar dacă sunt prieteni. Titu Bojin a explicat că nu s-a înscris în cursa electorală ca să ducă organi­zaţia pe care o conduce spre înfrângere. El promite să facă echipă bună cu candidatul USL la Primăria Timişoarei, rectorul şi senatorul Nicolae Robu, PNL.

Preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, care este şi consilier judeţean, este acţionar majoritar la trei firme: SC Lugomet S.A., unde deţine 99,5 la sută din acţiuni, Remodet TMB SRL, unde este acţionar unic şi Temadi TMB SRL, unde deţine 70 la sută din acţiuni. Pe lângă funcţia de consilier judeţean, pentru care a încasat un venit anual de aproape 10.000 de lei în ultimii trei ani, Titu Bojin a fost, până în urmă cu câteva luni, şi director al Direcţiei Apelor Banat, unde a avut un venit anual de peste 102.000 de lei. Bojin a demisionat, recent, din funcţia de director al Direcţiei Apelor Banat şi ocupă funcţia de şef al Serviciului Exploatare şi Întreţinere a Sistemelor din cadrul Apelor Naţionale Române.

Dacă reforma administrativă va avea loc înaintea alegerilor, atunci Titu Bojin va rămâne, probabil, în continuare angajat al Apelor Române. Pentru a câştiga funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean în noile condiţii, USL îl va desemna în cursa electorală pe socrul lui Victor Ponta, senatorul Ilie Sârbu. Acesta, fost ministru al agriculturii, are şanse foarte mari să încurce calculele democrat-liberalilor.  

Candidaţi outsideri

În cursa pentru şefia Consiliului Judeţean Timiş ar putea intra şi reprezentantul PNŢCD, Viorel Sasca. Spre deosebire de restul ţării, PNŢCD este unul dintre cele mai importante partide în judeţul Timiş. În condiţiile împăcării diferitelor tabere din PNŢCD, Viorel Sasca ar putea reprezenta un candidat de forţă, mai ales în condiţiile în care candidaţii PDL şi USL vor fi ocupaţi să se lupte unii cu alţii.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă