17.4 C
București
marți, 24 septembrie 2024
AcasăSpecialBogdan Rădulescu, primul soț al Mihaelei Rădulescu, condamnat la doi ani și...

Bogdan Rădulescu, primul soț al Mihaelei Rădulescu, condamnat la doi ani și șapte luni de închisoare, în dosarul bijuteriilor contrafăcute

Primul soț al Mihaelei Rădulescu, Bogdan Rădulescu, a fost condamnat, marți, de Tribunalul București, la doi ani şi şapte luni de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzat că a vândut bijuterii şi ceasuri contrafăcute, dar şi pentru o evaziune de peste 300.000 lei, sentinţa nefiind definitivă, informează Mediafax.

Bogdan Rădulescu a fost arestat la începutul lunii mai, pentru că ar fi vândut bijuterii şi ceasuri purtând mărci consacrate care ar fi fost contrafăcute, dar şi pentru că nu a plătit taxele şi impozitele datorate de firma sa bugetului de stat.

Citește și: UPDATE. Fostul soț al Mihaelei Rădulescu, arestat în dosarul bijuteriilor falsificate

Procurorii l-au trimis în judecată pe Bogdan Rădulescu în 22 august, pentru evaziune fiscală şi punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.

După aproape două luni, în 16 octombrie, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Bogdan Rădulescu la un an şi şase luni de închisoare pentru infracţiunile de care este acuzat, la care a fost adăugat un spor de pedeapsă de un an şi o lună, acesta urmând să execute, dacă pedeapsa rămâne definitivă, doi ani şi şapte luni de închisoare.

Instanţa a menţinut, prin aceeaşi decizie, măsura arestării preventive a lui Bogdan Rădulescu.

De asemenea, instanţa a dispus confiscarea tuturor bunurilor contrafăcute, care poartă însemnele produselor originale Swarovski, ridicate la percheziţiile făcute de procurori la firma lui Bogdan Rădulescu.

Instanţa l-a obligat pe Bogdan Rădulescu să plătească Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală prejudicial produs, în sumă de 306.780,40 de lei. Rădulescu a mai fost obligat să plătească firmei Swarovski Aktiengesellschaft suma de 43.721,16 lei, din care care 38.423,16 lei sunt cheltuieli de judecată, iar restul sumei reprezintă daune morale şi materiale, precum şi 12.000 de lei cheltuieli judiciare către stat.

Prin decizia instanţei au fost menţinute măsurile asiguratorii dispuse de procurori, respective indisponibilizarea tuturor sumelor aflate în conturile lui Bogdan Rădulescu şi ale societăţii B&B Marketing Online SRL, precum şi sechestrul asigurator pe domeniului www.crystalglamour.ro.

Cele mai citite

Marile companii Tesla, Amazon și Meta subminează democrația

Unele dintre cele mai mari companii din lume au fost acuzate că subminează democrația din întreaga lume prin sprijinirea financiară a mișcărilor politice de...

Rusia a fost exclusă de la ceremoniile consacrate împlinirii a 80 de ani de la eliberarea lagărului de la Auschwitz

Reprezentanţii Rusiei au fost excluşi de la ceremoniile consacrate împlinirii a 80 de ani de la eliberarea de către Armata Roşie a lagărului morţii...

Descoperire macabră în largul coastelor Senegalului: Cel puțin 30 de cadavre în descompunere au fost găsite pe o ambarcațiune

Cel puțin 30 de cadavre în descompunere au fost găsite pe o ambarcațiune în largul coastelor Senegalului, potrivit autorităților militare, transmite bbc.com.Marina a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă