3.7 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecial"Block Bach" - Teatrul Odeon

„Block Bach” – Teatrul Odeon

O echipa de creatori inspirati au ales calea originala de a asocia muzica lui Johann Sebastian Bach unei simple povesti de viata. Ni se ofera astfel, un impresionant spectacol de imbinare a teatrului dramatic cu miscarea expresiva, cu dansul, pe muzica lui Bach, totul completat armonic cu proiectii spre a dezvalui esente din viata celor de la… bloc.

Este un spectacol original si cultural cum mai greu se intalneste in framantatul nostru peisaj teatral. O echipa unita pe o idee creatoare – regizor, coregrafi, interpreti, realizatorii proiectiilor prelucrate electronic -, apeland la muzica lui Johann Sebastian Bach, alegand teatru-dans ca modalitate de exprimare dramatica, propun o radiografie emotionanta a obisnuitului vietii din marile cartiere-dormitoare de blocuri, unde tinerii, ca oriunde pe acest pamant, traiesc firesc, intalnirea cu dragostea.  Cheia surprinzatoare a originalitatii acestui reusit experiment de teatru-dans, poate impropriu numit astfel, este alegerea muzicala a compozitiilor celui despre care Emil Cioran spunea: "Cand il asculti pe Bach, vezi cum se infiripa Dumnezeu", cat si folosirea inteligenta a proiectiilor video concepute de Casa Gontz.
De cand a aparut in teatru "moda" proiectiilor, la care se apeleaza adeseori fara sens, doar ca sprijin pentru suplinirea scenografiei sau ca efecte vizuale socante, niciodata n-am putut sesiza rostul valoric al imaginilor electronice in comunicarea emotionala a unei idei care sa sustina viziunea regizorala. Regizorul Alexandru Dabija, alaturi de coregrafii Razvan Mazilu si Amir Kolben, oaspete din Israel, isi concentreaza analiza lor asupra existentei locatarilor unui bloc, apeland la amplificarea efectului vizual general prin proiectiile spectaculoase realizate de
Casa Gontz, perfect integrate scenariului. Decorul simplu isi sporeste rostul prin aceste proiectii ce pornesc de la sugerarea interioarelor banale din apartamentele unui bloc, surprind apoi discret viata celor care le locuiesc, ca sa ajunga la imaginea coplesitoare pe fundal a unui bloc in care viata pulseaza la fiecare fereastra. Decorul initial, conceput de Alexandru Dabija si Laura Paraschiv, este un schelet metalic, cu o scara, ce departajeaza "cusetele" – locuinte a patru personaje, tipologii clare: o femeie varstnica, un tanar excentric, o fata si un baiat – tineri obisnuiti. Primele momente ale reprezentatiei ne pun in tema cunoasterii acestor personaje ce isi intersecteaza drumurile pe care merg constiincios spre locurile lor de munca. Regizorul Alexandru Dabija aflat intr-o forma de efervescenta creatoare (vezi: "Capra sau cine e Sylvia" – Teatrul Act si "Ionesco – cinci piese scurte" – Teatrul Odeon), conduce ca un maestru de ceremonii derularea povestii celor patru personaje, dirijeaza jocul luminilor, exploateaza proiectiile care sporesc valoarea miscarii, a dansului interpretilor. Coregrafia conceputa de Razvan Mazilu si Amir Kolben este speciala, porneste de la mersul robotizat al personajelor, si de la o scena la alta se dezvolta, se transforma in dans modern, ajungand la superbul moment al cuplului celor doi tineri (Razvan Mazilu si Monica Petrica), indragostitii de la bloc, moment ce l-am putea numi "dansul sarutului". Alternativele momentelor coregrafice oferite in spatiile decorului de sus si de jos, sporesc complexitatea vizuala a reprezentatiei. Muzica lui Johann Sebastian Bach primeste prin viziunea regizorala si coregrafica o ilustrare teatrala sensibila, incarcata dramatic. Coloana sonora aleasa de Razvan Mazilu si Amir Kolben, include uneori si zgomotele strazii, cat si minute de tacere, cu talc strecurate pentru a sprijini coregrafia.
Scenariul este cald, luminos, sensibil cu toate ca apar doua neglijente in desavarsirea povestii alese: trecerea usor in plan secund a personajului tanarului raper (C.R.B.L.), iar finalul reprezentatiei pare prea sec, prea expediat. Desigur, acestea pot fi si impresii subiective ale privitorului, ele neafectand ansamblul spectacolului. Distributia reuneste artisti din diverse compartimente: Monica Petrica si Razvan Mazilu, interpreti de exceptie ai dansului contemporan (acelasi cuplu surprinzator si din "Tango mas"), Coca Bloos, o actrita speciala de incontestabila valoare a teatrului de proza si C.R.B.L., membru al trupei "Simplu", vedeta a genului muzical modern. Fiecaruia ii vor reveni scene solistice in acest spectacol de teatru-dans, a caror interpretare este memorabila. Intr-o aparitie la rampa, Coca Bloos sugereaza cu excelenta biografia personajului sau, o modesta femeie singura, un om sarac ce isi dramuieste pana si oul pe care-l mananca pe jumatate. Scena este impresionanta. Actrita in toate aparitiile, prin expresia miscarii personajului care are drept "partener" de suflet doar o gentuta neagra, creeaza amanuntit universul omului simplu, necajitul locatar al unui bloc. Momente de "breakdance" executa spectaculos C.R.B.L. care creioneaza convingator portretul "baiatului de baiat" de la bloc, ce isi antreneaza muschii si traieste singuratic ca un pierde-vara excentric. Miezul povestii celor de la bloc sunt cei doi tineri interpretati admirabil de Monica Petrica si Razvan Mazilu. Prin expresia traita interior, cei doi descriu destinele unor indragostiti, prin gratia si inventivitatea dansului, ei creeaza sensibil relatia celor ce descopera iubirea. Desenul cinetic al personajelor este dublat de o consistenta interiorizare teatrala. Cei doi sunt actori desavarsiti care inlocuiesc cuvantul prin gest si miscare. Interpretarea lor este o creatie complexa, maiastra.
"Zile de viata la bloc" s-ar mai putea numi acest spectacol unicat pe muzica "nemuritorului" Johann Sebastian Bach care poate starni multor spectatori dorinta de a-l revedea, pentru a se reintalni cu muzica si cei care o ilustreaza starnind emotie privitorului. "Block Bach" este un spectacol minunat ce poate fi apreciat chiar si de cei pentru care Bach e… mult prea "batran"!  

zz Spectacolele saptamanii (21 – 27 iunie)
zz TEATRUL "L.S. BULANDRA" Sala Izvor (str. Schitu Magureanu nr. 1, tel. 314.75.46)  sase personaje in cautarea unui autor: sambata, 23, duminica, 24 ora 19.00 Sala Toma Caragiu (str. J.L. Calderon nr. 76 A, tel. 212.05.27)  Richard al III-lea se interzice: vineri, 22, ora 19.00  Scaunele: sambata, 23, ora 19.00 duminica, 24, ora 19.00.
COST BILET: 8.40 – 15.75 RON.

zz TEATRUL NOTTARA (Bdul Magheru nr. 20, tel. 318.89.02, 317.41.01) Sala George Constantin  Special, sange!!!: sambata, 23, ora 19.30  Uzina de placeri S.A.: duminica, 24, ora 19.30.
COST BILET: 7.35 – 9.45 RON.

zz TEATRUL ODEON (Calea Victoriei nr. 40, tel. 314.72.34)  Un tango Mas: duminica, 24, ora 19.00.
COST BILET: 21.00 RON.
zz TEATRUL DE COMEDIE (str. Sf. Dumitru nr. 2, tel. 315.91.37) Sala Mare  Biloxi Blues: vineri, 22, ora 19.00  Auditia: sambata, 23, ora 19.00 Sala Studio  Vine barza!!!: vineri, 22, ora 19.30  Poiana boilor: sambata, 23, ora 19.30  Buzunarul cu paine: duminica, 24, ora 19.30.
COST BILET: 8.40 – 15.75 RON.

zz TEATRUL "ION CREANGa" (str. Piata Amzei nr. 13, tel. 317.85.90)  Fat Frumos, Ileana Cosanzeana si Gheonoaia: sambata, 23, duminica, 24, ora 11.00  Parcul Cismigiu  Danila Prepeleac: sambata, 23, ora 11.00.
COST BILET copii: 6.30 RON, adulti: 8.40 RON, grupuri organizate: 4.20 RON.
Atentie!!! In fiecare weekend de iunie si iulie, la Teatrul "Ion Creanga" copiii vor fi asteptati cu surprize, cadouri, foi de desen, culori si spectacole frumoase la Clubul micului ilustrator – un spatiu special amenajat tuturor copiilor care vor sa deseneze, bineinteles sub indrumarea unui specialist – inainte de inceperea spectacolului, in pauza sau dupa terminarea piesei.

zz TEATRUL ACT (Calea Victoriei nr. 126, tel. 310.31.03)  Spectacol interzis persoanelor sub 16 ani – Capra sau Cine e Silvia?: miercuri, 27, ora 19.00.
COST BILET: 8.00 – 25.00 RON.

zz TEATRUL LUNI – TEATRU DE CONSUM (Calea Victoriei nr. 120, tel. 314.57.51)  Flori, fete, filme sau baieti: luni, 25, ora 20.00  Bucharest calling: marti, 26, miercuri 27, ora 20.00 Club Green Hours  Jazz Cafe – Concert: joi, 21, 20.00.
Se solicita o consumatie de minimum 12.00 RON pentru fiecare eveniment.

Cele mai citite

Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că niciun român nu-și va face bagajul să plece din țară”

Elena Lasconi, reprezentanta USR în cursa pentru alegerile prezidențiale, și-a exprimat votul la Colegiul Tehnic din București. După ieșirea de la urne, Elena Lasconi, candidata...

Klaus Iohannis a votat, dar a refuzat să facă declarații

Elena Lasconi a venit cu prăjituri „fără blat” la secția de votare Președintele Klaus Iohannis a votat la ora 10:00, la Liceul Jean Monnet din...

A treia zi de vot în diaspora: prezență mai redusă comparativ cu 2019, dar superioară anului 2014

Procesul electoral pentru românii din diaspora, desfășurat pe parcursul a trei zile, a intrat în ultima zi. Votul pentru alegerile prezidențiale a început vineri dimineață,...
Ultima oră
Pe aceeași temă