A amâna Planul de înzestrare a Armatei şi, deci, a nu-ţi respecta, ca stat, angajamentele în faţa NATO şi a aliatului strategic, SUA, se numeşte că încerci să dinamitezi securitatea ţării. Nu e clar dacă s-a ajuns aici din prostia unor funcţionari din MApN sau premeditat, în linia unei neoficiale agende duble.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat ieri, după şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, că a retras Planul de înzestrare a Armatei 2017-2026, pentru că acesta nu este în concordanţă cu Acordul politic privind alocarea a 2 la sută din PIB pentru Apărare. „S-a constatat că acest document a neglijat un aspect important, şi anume Acordul politic de a aloca 2% din PIB pentru Apărare, pentru cel puţin un deceniu. Documentul a fost, ca atare, retras de iniţiator. (…) Proiectele pentru achiziţiile strategice au fost înaintate în Parlament la începutul anului, aprobate acolo şi urmează ca Ministerul Apărării să pună în practică ceea ce s-a decis acolo. Şi cred că toată lumea a înţeles că aici nu putem să tergiversăm lucrurile. Fiecare zi de întârziere, iată, poate să aducă atingere securităţii naţionale“, declara şeful statului.
Adică, una s-a discutat oficial – că se acordă 2% din PIB Apărării –, alta se regăseşte într-un document de maximă importanţă al MApN, trimis spre avizare în CSAT.
Nu e clar cum s-a ajuns aici. Dar e clar de la cine a pornit: de la Guvernul Grindeanu. Care, de la începutul anului, a mai ieşit în decor pe aceeaşi temă, la scurt timp după începerea mandatului. Demonstrând că tratează iresponsabil această problemă de securitate naţională, în ciuda declaraţiilor oficiale mustind de responsabilitate.
4 ianuarie 2017. După ce primise aviz favorabil din partea Comisiilor reunite pentru Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională din Parlament, noul ministru al Apărării, Gabriel Leş, promitea că Guvernul va continua înzestrarea Armatei, pentru că, spunea el, “în perspectiva celor 2% din PIB, este nevoie pentru înzestrarea Armatei pentru proiectele majore. Să nu uităm că, încă în acest moment, noi suntem beneficiari ai securităţii date de NATO, dar trebuie să fim şi furnizori şi trebuie să fim capabili să avem nişte capabilităţi cerute de structurile NATO“.
De altfel, acest aspect este menţionat şi în Programul de Guvernare al PSD pentru perioada 2017-2020, program asumat, cel puţin teoretic, de Guvernul Grindeanu. Şi în care, la Capitolul Politica de Apărare și Securitate Națională, se menţionează că, “în scopul realizării graduale a capabilităţilor asumate, politica de apărare trebuie să conducă la asigurarea condiţiilor pentru implementarea Programului privind transformarea, dezvoltarea şi înzestrarea Armatei României până în anul 2026. Din perspectiva resurselor financiare alocate apărării, începând cu anul 2017, vom susține asigurarea nivelului de 2% din PIB. Finalizarea strategiei de achiziţii 2017-2020 privind dotarea Armatei Române în primul semestru al anului 2017“.
13 ianuarie 2017. La Cotroceni se semna, de către reprezentanţii tuturor partidelor parlamentare, Acordul politic privind alocarea a 2 la sută din PIB pentru Apărare.
23 ianuarie 2017. Apare prima dovadă că una erau declaraţiile oficiale, alta ceea ce se întâmpla de fapt. În presă era publicată informaţia că, deşi PSD se angajase să aloce 2% din PIB pentru Apărare, în realitate MApN avea alocat de către Executiv un buget mai mic cu 2,2% decât cel al anului precedent, adică de 1,35% din PIB. MApN ripostase atunci, transmiţând că diferenţa până la 2% ar fi completată cu credite de angajament. Problema bugetului s-a rezolvat după ce preşedintele Klaus Iohannis a cerut “o alocare curată de 2% din PIB“, iar Executivul a operat modificări înainte de a trimite bugetul pe 2017 la Parlament.
NATO a luat de bună intenţia autorităţilor de la Bucureşti de a aloca, de anul acesta, 2% din PIB Apărării şi, implicit, de a porni, de anul acesta, înzestrarea Armatei, la standarde la care ne-am luat angajamentul. Secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, a numit România, la jumătatea lunii februarie, ca fiind un exemplu pentru celelalte state NATO şi a salutat angajamentul ţării noastre atât militar, cât şi financiar faţă de NATO.
Nu a trecut mult de la momentul la care autorităţile care s-au fudulit atunci cu laurii pe frunte au dovedit că, de fapt, pun piedici înzestrării Armatei Române. Blocând – pe termen incert momentan – achiziţiile promise a fi făcute la anul, împotmolindu-le într-un document care, la jumătatea anului, face imposibilă demararea procedurilor de achiziţie.
4 iulie 2017. Preşedintele Klaus Iohannis anunţa, deci, după şedinţa CSAT, că a retras Planul de înzestrare a Armatei 2017-2026, pentru că acesta nu a fost în concordanţă cu Acordul politic privind alocarea a 2% din PIB pentru Apărare. Pe scurt, una s-a discutat, alta s-a făcut. De unde a pornit? Cum am afirmat, de la Guvernul Grindeanu. Pentru că Planul de înzestrare a Armatei 2017-2026 nu a fost redactat ieri, alaltăieri, nici depus la CSAT cu o zi înaintea şedinţei în care a fost respins. Regulamentul de funcţionare al CSAT prevede, la art. 7, că documentele care urmează a fi analizate în şedinţele Consiliului se trimit Secretariatului CSAT cu cel puţin 15 zile înainte de data ţinerii şedinţei.
Adică, acest document a ajuns la CSAT cel târziu în 19 iunie. Dată la care, la Palatul Victoria, se afla Guvernul Grindeanu. Şi la care Sorin Grindeanu încă era şi vicepreşedinte al CSAT, iar Gabriel Leş, ministrul Apărării, încă, membru al CSAT.
De ce s-a ajuns aici? Dintr-o incompetenţă crasă a unor funcţionari din MApN? Dar nu funcţionari de rang inferior, că nu aceştia întocmesc un document de o asemenea importanţă. Sau premediat, în linia unei neoficiale agende duble?
Ceea ce e cert este că a amâna Planul de înzestrare a Armatei 2017-2026 – împingându-l într-un orizont de timp incert – şi, deci, a nu-ţi respecta, ca stat, angajamentele în faţa NATO şi a aliatului strategic, SUA, se numeşte că încerci să dinamitezi securitatea ţării. Că e vorba despre o acţiune voluntară sau involuntară ţine de competenţa altor structuri ale statului să
clarifice.
