6.5 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăSpecialBlocaj politic la Poşta Română

Blocaj politic la Poşta Română

Electoratul vroia să trimită scrisori către electoratul PNL.

Europarlamentarul Cristian Buşoi a început, de câteva zile, o campanie dură de acuzaţii împotriva Centrului Regional de Reţea Poştală Timişoara, după ce conducerea instituţiei a refuzat să-i distribuie către alegătorii timişeni nu mai puţin de 150.000 de scrisori electorale. Supărarea politicianului liberal este cu atât mai mare cu cât, în perspectiva depunerii candidaturii la şefia Consiliului Judeţean Timiş, a reuşit, într-o primă fază, să trimită către oamenii din judeţ 135.000 de scrisori, pentru care a scos din buzunar suma de 19.000 lei, iar scrisoarea a II-a a fost blocată şi nu a mai ajuns la destinaţie.

„Maşinăria politică”

În timp ce europarlamentarul Buşoi a exprimat opinia, în mod tranşant, că ar fi fost boicotat de către „maşinăria politică” a PDL, în condiţiile în care directorul Centrului Regional de Reţea Poştală Timişoara este democrat-liberal, conducerea instituţiei spune că „manevra” electorală a politicianului liberal se situează la „limita şmecheriei”, întrucât încearcă trimiterea corespondenţei cu caracter electoral la preţuri de simple scrisori. „Este vorba despre un nou abuz al puterii PDL. Cei de la Poşta Română se comportă ca slugile PDL şi refuză să distribuie în judeţul Timiş o scrisoare a mea, în calitate de deputat în Parlamentul European, în care informez cetăţenii despre anumite probleme din Timiş şi ce pot face pentru cetăţeni în Parlamentul European. Neoficial, am înţeles că cei de la Poştă ar fi decis să nu distribuie scrisori cu caracter politic. Dar acestea nu au caracter politic, nu scrie niciunde că vreau să mă voteze. Dacă nu ne va distribui Poşta, o să îi rog pe colegii mei de la tineret să meargă cu maşinile prin judeţ şi să distribuie ei scrisorile, din poartă în poartă”, spune Cristian Buşoi.

Replică şi contrareplică

„Este un mod situat la limita şmecheriei, să acuzi o instituţie într-o conferinţă de presă organizată sâmbăta, când, se ştie, Poşta nu lucrează. Îl dezamăgesc pe europarlamentarul Cristian Buşoi, însă ne vom apăra onoarea şi vom reveni cu detalii amănunţite legate de contractele pe care le-a încheiat dânsul şi cabinetul de europarlamentar al domniei sale cu instituţia noastră. Regret că democraţia este înţeleasă, de către unii, într-o asemenea manieră: loveşte şi fugi!”, a replicat Balaş într-un comunicat de presă. Europarlamentarul Buşoi a anunţat că va da conducerea Poştei în judecată pentru abuz în serviciu.

Cele mai citite

Cum să menții prospețimea alimentelor mai mult timp

Menținerea prospețimii alimentelor este crucială pentru sănătate, economie și minimizarea risipei. Un aspect fundamental în acest proces este modul în care depozităm alimentele....

Bon fiscal tipărit doar la cererea clientului pentru plățile cu cardul. Președintele a promulgat legea

Președintele a semnat proiectul de lege care modifică obligația operatorilor economici de a emite bonuri fiscale tipărite pentru tranzacțiile cu carduri de credit sau...

Alertă la Spitalul Marie Curie. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost acolo

Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat...
Ultima oră
Pe aceeași temă