7.8 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialBlaga: În cazul Florin Popescu poziţia PDL va fi de a sprijini...

Blaga: În cazul Florin Popescu poziţia PDL va fi de a sprijini justiţia

 Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, referitor la cererea adresată Camerei Deputaţilor de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Florin Popescu că poziţia PDL "va fi ca întotdeauna de a sprijini justiţia", potrivit Mediafax.

Blaga a precizat că la şedinţa BPN al PDL democrat-liberalii îşi vor reafirma poziţia de a sprijini "orice demers al justiţiei când doreşte să facă lumină într-un caz sau altul".

"Vom discuta şi vom reafirma poziţia noastră de a sprijini orice demers al justiţiei când doreşte să facă lumină într-un caz sau altul şi poziţia noastră în cazul senatorului PSD Isăilă şi a deputatului Mişcării Populare domnul Florin Popescu, poziţia noastră va fi ca întotdeauna de a sprijini justiţia", a precizat Vasile Blaga.

Deputaţii din Comisia juridică se vor pronunţa, luni, asupra scrisorii ministrului Justiţiei privind cererea de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Florin Popescu, a declarat, vineri, Ciprian Nica, vicepreşedinte al comisiei, arătând că Popescu va fi audiat.

Comisia juridică a Camerei trebuie să elaboreze un raport în acest caz până luni, a stabilit Biroul permanent al Camerei după primirea scrisorii ministrului Justiţiei.

După ce acest raport al comisiei va fi trimis Biroului Permanent al Camerei, conducerea Camerei trebuie să convoace plenul în cinci zile lucrătoare pentru a se pronunţa în cazul lui Florin Popescu.

Secretarul Camerei Deputaţilor Niculae Mircovici a declarat, joi, că plenul Camerei ar trebui să se pronunţe în acest caz până pe 7 mai.

Cererea de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Florin Popescu a ajuns joi la Camera Deputaţilor, solicitarea fiind trimisă în cursul dimineţii de către ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc.

Procurorul general Tiberiu Niţu i-a transmis, miercuri, ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, referatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru a solicita încuviinţarea arestării preventive a deputatului Florin Popescu – acuzat că ar fi cerut mită în campania electorală din 2012.

"În temeiul art. 72 alin. 2 din Constituţia României şi art. 195 alin. 1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor republicat, în temeiul art. II din Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 7/2011, raportat la prevederile art. 202 Cod procedură penală, şi existând cazul prevăzut de art. 223 alin. 2, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis ministrului Justiţiei referatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a solicita încuviinţarea arestării preventive a deputatului Popescu Florin-Aurelian pentru faptele descrise în referatul întocmit de procurorul de caz", informează Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).

Demersul vine după ce DNA a cerut aviz pentru arestarea preventivă a lui Florin Popescu, în dosarul în care acesta este acuzat că a cerut administratorului unei firme aproximativ 70 de tone de pui, în valoare de peste 400.000 lei, pentru a le da cetăţenilor în campania electorală din iunie 2012.

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al României cererea şi referatul întocmit de procurorii anticorupţie, în vederea sesizării ministrului Justiţiei, pentru a cere preşedintelui Camerei Deputaţilor încuviinţarea arestării preventive a deputatului Florin Aurelian Popescu, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

"Din probele analizate rezultă suspiciunea rezonabilă că faptele pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, efectuarea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale constau în aceea că, în cursul anului 2012, inculpatul Popescu Florin Aurelian, folosind influenţa şi autoritatea decurgând din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Dâmboviţa a unui partid, i-a cerut administratorului unor societăţi comerciale cantitatea de 50.000 – 60.000 pui grill (60 – 80 tone, cu valoare de peste 400.000 lei) pentru a o distribui în scop electoral cetăţenilor din judeţul Dâmboviţa, în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2012", a arătat DNA, în cererea transmisă procurorului general.

Deputatul Florin Popescu a declarat miercuri, la ieşirea de la DNA, că procurorii îl acuză de fapte de corupţie, respectiv că ar fi cerut de la o firmă din Dâmboviţa, în campania electorală din 2012, saci cu produse agricole, el precizând că, "oricum, acestea nu sunt droguri".

"În primul rând, vreau să mulţumesc celor de aici, de la DNA, pentru că au fost foarte corecţi, mi-au spus toate articolele din lege pe care le-aş fi încălcat şi mi-au pus la dispoziţie dosarul în termenul legal. Mi-au adus la cunoştinţă învinuirile, faptul că am avut o legătură acum doi ani de zile, în 2012, cu o firmă de pe raza judeţului Dâmboviţa şi că aş fi solicitat, în prima funcţie pe care am avut-o, anumite produse agricole, pe care să le folosesc în campania electorală", a spus deputatul Florin Popescu.

Deputatul a precizat că le-a cerut procurorilor un termen de câteva zile în care să discute cu avocaţii, după care va reveni la DNA pentru a-şi expune punctul de vedere.

Întrebat despre câţi saci de produse a fost vorba, ce produse erau şi în ce scop le-a folosit, Florin Popescu nu a dorit să comenteze, dar a arătat că nu are nimic de ascuns, că este la dispoziţia justiţiei şi că "oricum nu sunt droguri".

DNA a precizat, într-un comunicat de presă, că cererea de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Florin Popescu a fost formulată având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală.

Astfel, din probele administrate rezultă că infracţiunea ce ar fi fost săvârşită de Florin Popescu este sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de patru ani şi există probe că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Cele mai citite

Poşta Română a finalizat distribuirea pensiilor până pe 15 aprilie

Compania Naţională "Poşta Română" a finalizat distribuirea pensiilor până pe data 15 aprilie, conform calendarului asumat, a anunţat, joi, operatorul poştal naţional. Distribuirea drepturilor sociale...

Aproape 100 de blocuri din București rămân fără apă caldă până duminică

O veste cum nu se poate mai proastă pentru unii locuitori ai Capitalei, în contextul în care afară s-a răcit vremea. O avarie lasă...

Nicușor Dan cere bani pe internet, pe motiv că în acest mod ajuți Bucureștiul

Pe facebook a apărut o reclamă care ar fi plătită de Nicușor Dan, reclamă care le solicită românilor să doneze bani pentru Nicușor Dan,...
Ultima oră
Pe aceeași temă