6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialBiserica Ortodoxă Bulgară CERE autorităţilor să nu mai primească imigranţi în ţară

Biserica Ortodoxă Bulgară CERE autorităţilor să nu mai primească imigranţi în ţară

Biserica Ortodoxă Bulgară a cerut, vineri, autorităţilor bulgare să nu mai primească imigranţi în ţară, informează Mediafax.

„Noi considerăm că Guvernul nostru ar trebui să nu mai primească, cu niciun chip, alţi refugiaţi în ţara noastră. În ceea ce-i priveşte pe cei care se află deja aici, este corect ca noi, ca creştini ortodocşi şi ca societate, să-i îngrijim aşa cum putem şi atât cât ne permit resursele noastre insuficiente, dar nu şi pe alţii”, a anunţat, vineri, Sinodul (cel mai înalt organism executiv) al Bisericii într-un comunicat, citat de site-ul Novinite.com.

Această problemă este necesar „să fie soluţionată de către cei care au creat-o; nu este drept ca poporul ortodox bulgar să plătească preţul dispariţiei noastre ca stat”, subliniază Sinodul.

„Ar trebui să nu existe nicio îndoială faţă de faptul că Biserica Ortodoxă resimte compasiune şi îndeamnă la solidaritate faţă de toţi aceşti oameni care se află deja printre noi şi care au nevoie în mod real de îngrijire şi sprijin material, după puterile noastre. Biserica explorează întotdeauna motivele nefericirii şi îndeamnă la îndepărtarea lor. Lupta împotriva consecinţelor, dacă motivele nu sunt îndepărtate, este dinainte condamnată”, apreciază acesta.

Respingând acuzaţii cu privire la o reacţie „întârziată” faţă de criza migraţiei, Sinodul invocă faptul că „în experienţa milenară a Bisericii Ortodoxe nu se iau în vedere decizii pripite în situaţii de tranziţie”.

În afară de problemele nevoilor materiale ale migranţilor şi solidarităţii cu oamenii care vin în ţară, afluxul „ridică întrebări despre stabilitatea şi existenţa statului bulgar, în principiu”, apreciază conducerea bisericii.

Afluxul de migranţi ridică „de asemenea întrebarea în ce fel de context spiritual, în ce fel de mediu spiritual va trăi poporul bulgar ortodox, dacă acest aflux continuă până într-acolo încât să modifice echilibrul etnic actual pe teritoriul patriei noastre Bulgaria, pe care Dumnezeu a hărăzit-o poporului nostru ortodox să o locuiască”, adaugă aceasta.

Sinodul îndemană totodată Guvernul de la Sofia să ceară urgent un „sfârşit al războaielor” în Orientul Mijloc şi Africa de Nord, în dialog cu „toate organizaţiile internaţionale” şi să ridice problema „toleranţei interreligioase” în ţări ca Egipt, Siria şi Irak.

„Noi considerăm că Guvernul bulgar ar trebui să-şi concentreze resursele de politică externă asupra opririi războaielor şi nu doar asupra solidarităţii, cu consecinţele continuării ei la nesfârşit”, apreciază conducerea bisericii.

Sinodul, prezidat de către patriarhul Neofit I, este organsmul care guvernează Biserica Ortodoxă Bulgară, într-o ţară cu o populaţie majoritar ortodoxă.

Cele mai citite

Sfaturi esențiale pentru închirierea unei mașini în UE: Ce recomandă Centrul European al Consumatorilor

Orice neclaritate privind clauzele contractuale trebuie soluționată, înainte de semnarea contractului de închiriere Centrul European al Consumatorilor din România a publicat o serie de recomandări...

Raport ASF: Piața asigurărilor din România a crescut cu 11% în primele nouă luni din 2024

Valoarea totală a indemnizațiilor brute plătite s-a ridicat la 8 miliarde lei, din care 82% au fost aferente asigurărilor generale Volumul total al activității de...

Furtuna puternică de la București a provocat un accident cu două mașini. Un minor a ajuns la spital

Un șofer a provocat un accident, marți seara, în Capitală, după ce a încercat să evite un copac doborât de vânt pe Bulevardul Kiseleff....
Ultima oră
Pe aceeași temă