În timp ce tensiunea creşte la nivel bilateral între SUA şi Pakistan, apar din ce în ce mai multe informaţii că liderul Al Qaeda, Osama bin Laden, s-ar fi ascuns de mai mulţi ani în oraşe din Pakistan, şi nu în văgăune din munţii Afganistanului, cum credeau americanii, notează The New York Times.
Tensiunea creşte deoarece SUA suspectează că oficiali din serviciile de informaţii şi cele diplomatice pakistaneze ştiau unde se află bin Laden şi l-ar fi acoperit.
Totuşi, la nivel oficial, americanii nu s-au aruncat în declaraţii dure împotriva Pakistanului, considerat un partener crucial în intervenţia din Afganistan şi lupta împotriva talibanilor.
Neoficial, se pare că americanii şi-au exprimat frustrarea faţă de oficiali ai armatei şi ai serviciilor de informaţii pakistaneze pentru că ar fi refuzat să-i identifice, de-a lungul anilor, pe membrii Directoratului Serviciilor de Informaţii care erau suspectaţi de legături strânse cu bin Laden.
Anchetatorii pakistanezi care pun acum cap la cap informaţiile despre viaţa din ultimii 9 ani a liderului Al Qaeda, au afirmat că bin Laden trăia în oraşe pakistaneze cu mult înainte faţă de ceea ce se credea până acum.
Potrivit anchetei, soţia din Yemen a lui Osama, reţinută după raidul de luni, a recunoscut că înainte de mutarea, în 2005, la vila din Abbottabad unde a fost şi ucis, bin Laden a trăit din 2003 într-un mic sat, Chak Shah Mohammad, nu foarte departe de Abbottabad.
Până recent, autorităţile credeau că teroristul, dispărut din Tora Bora, Afganistan, s-ar fi ascuns în regiunile tribale de la graniţa afgano-pakistaneză.
Un fost funcţionar pakistanez a notat că este suspect cum în Abbottabad, un centru militar plin de ofiţeri de securitate şi înalţi funcţionari militari, nimeni nu şi-a pus întrebări în legătură cu o misterioasă fortăreaţă aflată în mijlocul lor.
„Dacă era aici din 2005, este prea mult timp ca poliţia locală şi securitatea să nu ştie,” spune Hassan Abas, fost funcţionar, actualmente profesor la Universitatea Columbia din New York.
Alegerea unui asemenea loc de refugiu ridică semne de întrebare, crede Art Keller, fost ofiţer CIA, care a participat la căutarea lui bin Laden dintr-o tabără din Pakistan, în 2006. Bin Laden nu avea cum să nu ştie că Abbottabad este plin de instituţii militare, ofiţeri şi chiar lideri ai Directoratului Serviciilor de Informaţii pakistaneze.
Keller crede că bin Laden putea alege o serie de alte localităţi sigure, ceea ce înseamnă că la Abbottabad ar fi putut beneficia de protecţia unor oficialităţi pakistaneze.
Răspunsul s-ar putea afla în multitudinea de informaţii găsite în ascunzătoarea lui Osama: hard-discuri, DVD-uri, calculatoare sau telefoane mobile, investigate de adevărate armate ale FBI şi CIA.
Sute de analişti, traducători şi alţi specialişti lucrează pentru a parcurge informaţiile adunate.