4.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialBiletelul din tara Scrisorii pierdute (2)

Biletelul din tara Scrisorii pierdute (2)

Reechilibrarii sistemului politic, in care speram saptamana trecuta, ii urmeaza acum un trend contrar, nu prin lovituri noi, ci prin reluarea celor vechi, menite sa reanime boxerii obositi si plictisiti. PSD repeta zilnic ca nu renunta la suspendarea presedintelui, iar PNL si PD se inteapa reciproc pentru o problema inexistenta: ele nu pot participa pe liste comune la alegerile europarlamentare de vreme ce PD este afiliat Partidului popular european, iar PNL, altei „familii” europene, cea liberala. Cand focul se stinge, ia arunca ceva lemne pe jar!

De la drama la derizoriu

Într-o lume obisnuita cu conflicte reale numai la alegeri, cand miza este rotatia la putere – urmate de furtuni in pahare de apa – lucrul cu adevarat nou in ultimii doi ani a fost incercarea presedintelui si a guvernului de a reintroduce politicul in decursul mandatului: reforme reale, atacarea marilor corupti, condamnarea comunismului. Or, tocmai aici a dus afacerea „biletelului” – la o uluitoare reluare a vechilor metehne. Cum de a fost posibil ca dupa dramaticul 18 decembrie, apogeul lui Basescu, in care, in sfarsit, ne-am rupt, fie si simbolic, de-o dictatura de 45 de ani, sa cadem din nou, in numai o luna, in derizoriul „biletelului” aratat triumfator pe 17 ianuarie? În schimb, cei care au tacut pe 18 decembrie, nedovedind nici curajul de-a condamna comunismul, nici miselia de-a-l proslavi – adica mai ales PNL si PSD – iau acum foc recuperand tacerea prin discurs violent la persoana. Este poate ceva pervers in genele noastre, de vreme ce elitele politice – cu exceptia notabila a UDMR-ului – pot accepta asemenea caderi in grotesc fara sa declare: nu, noi nu participam la mascarade numai pentru dubioase castiguri de imagine.

Politica resentimentului

„Patrulaterul anti-Basescu” – PNL, PSD, PC si PRM – exista exclusiv resentimentar: criticate adesea de Basescu, ele n-au indraznit sa-i raspunda din cauza marelui sau capital politic postelectoral. O fac acum, inventand fictiuni politice – tendintele dictatoriale ale presedintelui! – pentru a „da substanta” vechii ciorbe politicianiste. Mai mult, liberalii care au exclus-o din partid pe Mona Musca pentru colaborare cu Securitatea, nu au nicio problema in a vota alaturi de „Felix” Voiculescu si Vadim Tudor. Uita ei un gest recent pentru a urma, orbeste, impulsuri irationale? Dupa ce Basescu, imprudent, a intredeschis cutia inselatoarei Pandora pentru a scoate biletelul, Tariceanu a trantit-o de pamant, slobozind „relele” asupra tuturor, inclusiv a celor care i-au votat pe amandoi (sa fi fost Pandora… vreo blonda?).

Puterile

Romania nu este pregatita sa accepte separarea puterilor in stat conform unor reguli institutionale mai presus de factorii de bruiaj personali. Separarea nu inseamna competitie pentru anexare de teritorii noi de catre fiecare institutie, ci respectare reciproca a acestor teritorii. Lupta acum presedintele si premierul pentru teritorii? Nu altfel au facut, in PSD, Geoana, Iliescu si Nastase. Azi, curati ca lacrima, acestia ii acuza pe adversari de coruptie politica exact in termenii folositi deunazi de liderii D.A. impotriva lor. Boala nu este a unor indivizi, ci a unei intregi clase manageriale, politic inculta. Mai rau: aceasta clasa aduce in politica tupeul si iresponsabilitatea existente la oricare nivel al societatii in care traim. Chiar daca sondajele dau PSD acum in pierdere, el revine intr-o actualitate pe care se obisnuise s-o paraseasca: un cadou nesperat din partea exact a celor care, ieri, l-au invins impreuna. Daca rosii-brunii, atacandu-l pe Basescu, nu fac decat sa-si urmeze vocatia, liberalii, aliindu-se cu ei, prefera un harakiri politic ratiunii. Oarba indarjire in ranchiuna, doar pentru a-i intoarce presedintelui umilinta resimtita de premier, va fi sigur pedepsita la sondaje. (În plus, jenantul amanunt ca, in schimbul sprijinului primit, PSD nu mai cere si demisia premierului!) Furia destructiva, sinuciderea politica – „macar sa mor cu El de gat!” -, a luat locul conflictului politic obisnuit. Teama mi-e ca Basescu este pandit de acelasi morb.

Societatea spectacolului

În lipsa politicului real – reforma societatii – intrigile politicului fictiv pun in scena conflicte imaginare. Astazi, politicianismul fuzioneaza cu televiziunea: lupta politica purtandu-se aici, ea devine detonatorul prin exces al unor incidente in fond minore.
Nu altfel se intampla in Scrisoarea pierduta, unde, in campanie electorala, gestionarea orasului se reducea la numararea „steagurilor lui Ghita”. Acum se numara „incalcarile Constitutiei”. Romania era deja „o societate a spectacolului” in 1884.

Sorin Alexandrescu, scriitor, profesor la Universitatile din Bucuresti si Amsterdam

Cele mai citite

Familia Regală petrece Crăciunul în mijlocul românilor la Săvârșin

Majestatea Sa Margareta a oferit, ca în fiecare an, daruri de Crăciun săvârșinenilor aflați în nevoie sau în suferință. Majestatea Sa a fost...

Familia Regală petrece Crăciunul în mijlocul românilor la Săvârșin

Majestatea Sa Margareta a oferit, ca în fiecare an, daruri de Crăciun săvârșinenilor aflați în nevoie sau în suferință. Majestatea Sa a fost...

Aterizare de urgență a unui avion al companiei Swiss ce zbura de la București la Zurich. Fumul a ajuns în cabină

Un avion al companiei aeriene elveţiene Swiss, care zbura între Bucureşti şi Zurich, a fost nevoit să aterizeze de urgenţă luni la Graz, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă