15.9 C
București
joi, 28 octombrie 2021

Bilanţ de etapă în reforma legilor electorale

Aş spune că, odată cu votul final acordat în Camera Deputaţilor (deci­zională) pentru Legea finanţării partide­lor, Legea partidelor şi Legea alegerilor locale, s-a încheiat o etapă în ceea ce ar trebui să fie reforma sistemului electoral.

Pentru a ne menţine în logica competiţiilor sportive, trebuie amintit că încă nu cunoaştem clasamentul, căci mai sunt nişte restanţe – mă refer în primul rând la solici­tarea transmisă preşedintelui de către mai multe organizaţii ale socie­tăţii civile de iniţiere a controlului de constituţionalitate pentru Legea partidelor. O privire de ansamblu se impune – mai ales că în ultima vreme am scris mai ales despre detalii.

În primul rând, trebuie amintit că în urmă cu şase luni nu era deloc evident că Parlamentul va reactiva Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale, propunerilor legislative privind modificarea Legii partidelor politice şi a Legii privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale (nume imposibil, o voi numi în continuare Comisia), aflată în adormire de la începutul legislaturii. A fost nevoie de “incidentul” din noiembrie, de la secţiile de vot din străinătate şi de oamenii care au protestat în stradă pentru ca parlamentarii să se apuce de treabă. A fost nevoie şi de cele două milioane de oameni care nu votaseră la primul tur al prezidenţialelor şi care au întors scorul împotriva celor care deţin majoritatea parlamentară, majoritate care a înţeles că nu-i de glumit cu electoratul înfuriat.

Pasul următor l-a constituit extinderea mandatului Comisiei la Legea partidelor, în urma demersurilor începute în campania electorală şi continuate cu încăpăţânare de către organizaţiile grupate sub denumirea Politică fără Bariere. Aceste organizaţii au înţeles că degeaba reformezi modul în care alegem, dacă vom continua să nu avem pe cine alege. Din acest motiv s-au decis să acţioneze pentru schimbarea celor mai restrictive condiţii pentru înfiinţarea unui partid existente în Europa.

Au urmat discuţiile asupra principiilor generale ale legilor în discuţie. Un lucru bun e că la masa Comisiei au fost locuri rezervate organizaţiilor neguvernamentale şi că acestea chiar au putut să-şi expună punctele de vedere. E drept, în fazele următoare ale procesului aceste locuri au dispărut, ONG-iştii fiind trimişi la galerie. E vorba despre discuţiile despre detalii – da, cele despre care am tot scris în această pagină.

În sfârşit, e de lăudat faptul că, în linii mari, a fost respectat calendarul asumat, astfel încât legile să fie adoptate înainte de prima decadă a lunii iunie, putând deci să producă efecte începând cu alegerile locale de anul viitor.

Acestea fiind lucrurile bune care s-au întâmplat, trebuie spus că, odată acceptat principiul înfiinţării unui partid cu numai 3 membri fondatori şi fără restricţii teritoriale, parlamentarilor (deopotrivă cei de la putere şi cei din opoziţie) le-a mai trecut sperietura pe care o trăseseră în noiembrie. S-au gândit că au făcut destule “concesii” şi e totuşi cazul să nu permită oricărui partid nou-venit să le încurce lor jocurile transpartinice. Se pare că, mai ales, ideea de partid local nu le place, căci ştiu bine că pierderea controlului asupra aleşilor locali poate însemna sfârşitul oligopolului actualelor partide parlamentare.

Au introdus noi bariere, menite să reducă la maxim rolul pe care l-ar putea juca noile partide (mai ales cele prin care s-ar manifesta democraţia locală). Au avut grijă ca aceste partide să nu aibă acces la subvenţii şi decontarea cheltuielilor de campanie; să trebuiască să strângă un număr imens de semnături (în medie, 3% din alegători, în condiţiile în care Comisia de la Veneţia recomandă să nu fie mai mult de 1%); să nu aibă reprezentanţi în birourile electorale şi, mai ales, să poată fi radiate dacă nu fac alianţe (preferabil, cu ele, partidele parlamentare). Este semnificativ faptul că la introducerea acestor obstacole a existat un consens demn de cauze mai bune între reprezentanţii tuturor partidelor parlamentare. Acelaşi consens s-a manifestat pentru păstrarea actualelor prevederi restrictive ale legilor – mă refer la pragurile electorale excesive şi la alegerea primarilor într-un singur tur (aici, ce-i drept, PNL a avut o altă poziţie, dar nu a apărat-o prea energic). Drept care, odată încheiată această etapă, societatea civilă va avea încă de lucru până ce vor dispărea cu adevărat barierele din calea participării cetăţeanului la viaţa politică.

De fapt, în toată povestea asta, partea care îmi place cel mai mult este că societatea civilă a reuşit, fie prin ieşiri în stradă, fie prin strădaniile organizaţiilor neguvernamentale, să schimbe ceva în politică. Şi nu orice, ci chiar legile despre partide şi despre alegeri, adică în sediul materiei democraţiei.

Mircea Kivu este sociolog

Ultima oră
Pe aceeași temă