Jurnalele de stiri transmit neobosit orori din categoria carora si numai una pe luna ar fi de ajuns pentru a-ti furniza portia de cosmaruri pentru o lunga perioada. Gratie lor, avem deja statistici ale incesturilor, pedofiliei si rapoarte cvasipermanente despre sclavia umana in scopuri de exploatare sexuala ori laborioasa. Sub avalansa de noutati din aceasta categorie, tinand de faptul divers, dar vorbind si despre tare mai profunde, inchizi adeseori televizorul ori radioul, protestezi impotriva frivolitatii jurnalismului, socotindu-l cautator de senzatie, ori filosofezi amar despre popor si anormalitate. Te si intrebi cateodata ce cruzimi inimaginabile te pot face sa iesi din mizantropia aceasta, facand un gest decisiv prin care nu doar sa invingi propria-ti deprimare, ci si sa indrepti, de se poate, situatia datatoare de dureri de cap.
Un raspuns la acest tip de interogatie l-am primit zilele acestea, pornind de la o intamplare pe cat de atroce, pe atat de semnificativa. Profitand de posibilitatile de afirmare planetara pe care le ofera internetul, trei anonimi dintr-un oras al patriei noastre, iscati de intamplare din randul generatiei tinere, au postat un filmulet pe faimosul, de-acum, youtube. In cele cateva zeci de secunde, privitorul din orice zona a planetei conectat la site-ul respectiv se putea amuza privind trei romani vitali, in puterea varstei, chinuind incredibil si eficient o biata pisicuta vinovata ca voia sa urce scarile unui parter de bloc. suturi in coaste, soldate, fara indoiala, cu desprinderi de viscere si hemoragii interne, aruncari la distanta cu trupul cazut in paralizie al bietului animal si, in fine, strivirea sub talpa a capului vietatii au recomandat fara gres, oricui avea acces la imaginile respective, grupul celor trei ca o expresie eficienta, fara rost, a unei cote foarte joase de umanitate; o profesare a raului in sine, infricosatoare prin gratuitatea ei.
Cineva a sesizat televiziunea, reportajul despre intamplare si impactul ei a ajuns astfel si la romanii care nu poseda internet, autoritatile s-au deplasat la fata locului si i-au amendat pe protagonisti, iar acestia au dat niste declaratii inca si mai sinistre decat cele intamplate, macar prin tonul lor relaxat, ce ii arata oricand gata sa repete fapta. Intre timp, cum era de asteptat, gazda internationala a filmuletului a eliminat infioratorul produs, si totul parea sa reintre in normalitate, macar din punctul de vedere al actiunii institutionale. Arbitrariul violentei impotriva micului patruped cu blanita si gradul de degradare umana marturisit de linsajul oligofren infaptuit de cei trei nu puteau fi insa sanctionate numai cu atat. Ca in multe alte cazuri, legea care vorbeste despre maltratarea animalelor li s-a parut multora dintre cei ce frecventeaza youtube, fiind vorbitori de romana, incompleta si de netolerat.
De atunci incoace asistam la o mobilizare civica fara precedent, parca. Pe unii, revolta i-a dus atat de departe incat sa doreasca si sa propovaduiasca legea talionului. Dar spiritul omeniei pe care il apara necesita alte mijloace decat promisiuni de represalii si decat oferirea de recompense in acest sens. El cheama mai degraba la o mobilizare civica de anvergura, care sa conduca, in cele din urma, la modificarea legii. Avem realmente nevoie de o lege de tip nou pentru protectia animalelor. Iar aceasta, orice s-ar putea crede, nu este doar o optiune ecologista. Ceea ce se apara in aceste zile pe youtube sau pe site-ul Pro TV, unde se aduna semnaturi pentru promovarea initiativei parlamentare despre care vorbesc, e mult mai important, vizand chiar apararea fundamentelor civilizatiei umane. Ce anume ne desparte de bestie, ce ne confera demnitate de oameni si dreptul de a aspira la fericire, la mantuire? Daca protejarea setului de valori ce ne asigura accesul la farama de sublim si de absolut pe care avem tot dreptul sa o speram nu ne-ar putea mobiliza, abia atunci ar fi vai si amar de noi. Cele circa douazeci si una de mii de semnaturi adunate fulger de imaginea insuportabila a pisicutei agonizante cheama la o decantare lucida. Ele marcheaza o prima schita de raspuns al celor pentru care intrebarea despre cat de oameni suntem are sens.
Dar ea da o speranta si tuturor celor care, impovarati de brambureala politica incapabila sa determine electoratul sa se identifice cu lipsa ei de proiect, s-au indoit ca romanii mai reactioneaza la ceva. Iata ca nu toata lumea doarme, dezabuzata, plictisita, sceptica si rusinata de sine insasi. S-ar putea ca, pe fundalul marasmului continuu al unui stil al lipsei de stil in viata publica, sa asistam in urmatoarele zile la un reviriment al civismului de initiativa. De ce nu s-ar constitui, in societatea civila, niste organisme proprii de supraveghere si tinere in frau a barbariei umane dezlantuite in contact cu animalele? De ce nu s-ar extinde aceasta preocupare si in directia limitarii bestialitatii din vecini, din propria familie, din localitatea unde traim? Pana sa ajunga la politie, la asistentii sociali si pe ecrane de televiziune, mizeriile pot fi stavilite, cu putin efort, de la prima manifestare, de noi insine. E unul dintre acele momente cand trebuie sa hotaram daca si ce fel de oameni suntem.
Ovidiu Pecican este profesor la Universitatea Babes-Bolyai
