Silvio Berlusconi, fostul premier italian condamnat pentru fraudă fiscală, susţine că ar fi primit propuneri din România, Bulgaria şi Malta pentru a candida pentru un fotoliu în Parlamentul European, însă a declarat că preferă totuşi Italia.
„Ar fi suficient să le răspund afirmativ celor care mă roagă să candidez în România, Bulgaria şi Malta, dar eu prefer ţara mea, unde cred că pot fi primul pe lista electorală în orice regiune”, a declarat Berlusconi, citat de său de a fi ales într-o funcţie publică dat fiind că este condamnat definitiv, Berlusconi a declarat, Diariodelweb.it.
Potrivit presei italiene, însă, Berlusconi nu poate candida nici în Italia şi nici în altă ţară a UE după ce Parlamentul European a aprobat, în octombrie, o recomandare care interzice candidaturile în alegerile europene ale persoanelor condamnate definitiv în cazuri de criminalitate organizată, corupţie sau infracţionalitate economico-financiară.