Experti germani "lucreaza activ" la un proiect de fuziune a Bancii Europene de Reconstructie si Dezvoltare (BERD) si Banca Europeana de Investitii (BEI), afirma cotidianul german Handelsblatt, in editia sa de joi, citata de AFP, monitorizata de Rompres.
Ministrul finantelor, Peer Steinbruck, doreste o astfel de fuziune, iar secretarul de stat al finantelor, Thomas Mirow, candidat la presedintia BERD, are misiunea sa se ocupe 'concret' de aceasta vasta reforma, scrie Handelsblatt, citand surse apropiate guvernului german.
Germania este unul dintre cei mai importanti contributori ai BERD care este finantata de 63 de tari si institutii pe actiuni, iar problema utilitatii BERD in anii viitori incepe sa se puna.
BERD a fost creata in 1991 pentru a ajuta tranzitia tarilor fostului bloc socialist spre economia de piata. Banca intervine in 30 de tari, dar si-a terminat deja misiunea in Republica Ceha, prima tara devenita suficient de indestulata pentru a se putea lipsi de ajutor, si se pregateste sa paraseasca pana in 2010 alte sase tari din Europa Centrala si de Est, intrate in 2004 in UE.
Proiectul Berlinului este ca BEI sa preia progresiv partile lasate de tarile care intentioneaza sa-si abandoneze participarea la BERD, precum Australia, afirma cotidianul economic german.