6.5 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăSpecialBătaie pe haina militară

Bătaie pe haina militară

Sute de liceeni con­stănţeni s-au arătat interesaţi, ieri, de acţiunea „Ziua Porţilor Deschise”, organizată de Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale „Amiral Ion Murgescu”. Tinerii, chiar şi fetele, vor să urmeze o carieră militară, care le asigură un loc de muncă plătit decent. „Este foarte interesant şi îmi place ce am văzut şi ce am aflat. Şi o fată ar face faţă cerinţelor acestei şcolii militare dacă are aptitudini şi este ambiţioasă. Eu mă cred în stare”, a precizat Mara Papadima, clasa a XII-a G de la Grupul Şcolar de Electrotehnică şi Telecomunicaţii Constanţa. Pentru a fi acceptaţi, candidaţii susţin un examen de admitere.

La începerea anului şcolar, elevii vor fi cazaţi în internatele unităţii, chiar dacă locuiesc în Constanţa. „Este un regim de armată. Şcoala durează doi ani de zile. Elevii au condiţii foarte bune datorită investiţiilor care s-au făcut în ultima vreme. deci este un regim militarizat: şcoală doi ani de zile, cazare, echipare, totul gratuit, după care vor fi nevoiţi să deservească Forţele Navale 8 ani de zile, aşa cum prevede contractul. Automat, ei au un loc de muncă asigurat. Acesta este unul din marile avantaje pe care le oferă meseria de maistru militar”, a declarat Valentin Nae, ofiţer cu relaţiile publice în cadrul SMM.  Absolvenţii vor lucra fie la bordul navelor, fie la unităţile de uscat.

Liceenii care au participat la „Ziua Porţilor Deschise”, organizată de Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale „Amiral Ion Murgescu”, au avut ocazia să asculte şi părerea celor mai în vârstă. „Funcţia de maistru în marină înseamnă creierul laboratoarelor, navelor şi creierul tuturor unităţilor unde există tehnică de marină. Pentru mine, această meserie a fost ceva deosebit de frumos. Pe lângă faptul că mi-a lărgit orizontul în domeniul specialităţii, am avut şi ocazia să văd lumea. Ca abilităţi, candidaţii trebuie să aibă dorinţa de a face ceva şi restul vine de la sine. În ceea ce priveşte riscurile, acestea sunt foarte puţine acum, datorită avansării tehnicii”, a declarat maistrul principal de marină în rezervă Negrea Ion, dascălul însoţitor al elevilor de la Telecomunicaţii. Anul acesta, SMM scoate la concurs 43 de locuri, dintre care 39 pentru băieţi şi 4 locuri pentru fete, în specialităţile: timonier şi tehnică de navigaţie navală, arme sub apă, radio şi observare-semnalizare, motoare şi maşini navale.

Cei care doresc să devină elevi ai Şcolii de Maiştri trebuie să aibă diplomă de bacalaureat. Perioada de înscriere a început pe 1 martie şi durează până pe 23 iulie, după care vor începe probele eliminatorii, inclusiv examenul de admitere. Acestea constau în vizită medicală, o probă de aptitudini sportive şi un test psihologic. Candidaţii vor avea de trecut şi un examen psihotehnic, adică o ieşire pe mare, pentru a se vedea dacă tinerii au rău de mare. Eliminatorie este şi proba la limba engleză. Examenul final este la matematică şi fizică, un test-grilă cu întrebări din aceste două materii. 

Cele mai citite

Răzvan Burleanu, despre Dan Șucu: „Contribuie la schimbarea percepţiei despre ţara noastră”

Dan Șucu, principalul acționar al clubului Rapid București, a devenit acționar majoritar al clubului italian Genoa CFC, marcând o premieră pentru România prin integrarea...

Ce materiale de construcție sunt necesare pentru un sistem de conducte fiabil

Pentru a construi un sistem de conducte fiabil, alegerea materialelor depinde de aplicație (transport apă, gaze, lichide industriale, canalizare etc.), condițiile de operare (presiune,...

Belgrad devine prima mare capitală europeană cu transport public gratuit

Capitala Serbiei, Belgrad, va oferi transport public gratuit pentru toți locuitorii și vizitatorii, o inițiativă menită să reducă aglomerația și întârzierile din trafic, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă