21 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecial"Bashar răţoiul", ironizat pe Internet după publicarea unor mesaje ale cuplului prezidenţial...

„Bashar răţoiul”, ironizat pe Internet după publicarea unor mesaje ale cuplului prezidenţial sirian

Publicarea unor presupuse e-mailuri între preşedintele sirian Bashar al-Assad şi soţia sa, Asma, în care aceasta îl numeşte afectuos „răţoiul” ei a făcut deliciile utilizatorilor de Internet, militanţii postând zeci de caricaturi şi filme în care îl ironizează pe şeful statului, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Acest e-mail figurează printre cele publicate de presa britanică şi prezentate ca fiind scrise sau primite de Bashar al-Assad, apoi recuperate de opozanţi. În mesajul publicat la 18 ianuarie, Prima Doamnă se referă la soţul ei ca la „răţoiul meu «chel»” şi semnează, într-un amestec de engleză şi arabă „your «batta»” („raţa ta”).

În câteva zile, pe Internet au apărut numeroase montaje şi desene care îl parodiază pe şeful statului sirian, prezentându-l sub forma unor celebre personaje de desene animate ca Duffy Duck sau Donald Duck, sau a unui mic răţoi galben.

Notele de umor nu pun însă în umbră reprimarea sângeroasă a revoltei populare care durează de un an. Astfel o caricatură îl prezintă pe Bashar al-Assad sub forma unui răţoi care poartă o mitralieră, iar alta ca un răţoi urmărit de boboci numiţi „shabbihas”, o referire la redutabila miliţie proguvernamentală.

Chiar şi manifestanţii folosesc expresia, unii dintre ei scandând recent „fie ca Allah să blesteme numele tău, fiu de raţă”, la Zabadani, în apropiere de Damasc, potrivit unei înregistrări video. O alta prezintă manifestanţi care poartă jucării în formă de raţă ce imită sunetul scos de aceasta în cadrul unei manifestaţii nocturne în această săptămână în capitală.

Nici Facebook nu a rămas mai prejos: „Împreună vom pune mâna pe răţoi”, „Sunt un răţoi şi Bashar nu mă reprezintă”, „revoluţia siriană împotriva lui Bashar răţoiul”, se intitulează paginile create recent.

Unii recurg la un joc de cuvinte pornind de la numele său de familie, Assad însemnând leu în arabă: „Bashar răţoiul, fost leu, nu te iubim”.

Violenţele din Siria au provocat moartea a peste 9.000 de persoane în mai puţin de un an, potrivit Observatorului sirian al drepturilor omului şi ONU.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă