4.2 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialBashar al-Assad: SI nu dispune de un incubator natural în interiorul Siriei

Bashar al-Assad: SI nu dispune de un incubator natural în interiorul Siriei

Președintele sirian Bashar al-Assad a declarat, miercuri, că gruparea jihadistă Stat Islamic nu s-a născut în Siria, ci că jihadiștii au fost antrenați de  susținerea turcilor, saudiților și qatarioților și de politica occidentală, informează  AFP, citat de Agerpres.

„Pot să vă spun că DAESH (acronimul arab al SI) nu dispune de un incubator natural, un incubator social în interiorul Siriei”, a declarat Al-Assad în cadrul unui interviu pentru postul italian de televiziune Rai.

Citește și: Rusia, bombardamente MASIVE asupra Statului Islamic în Siria

Mai mult, el a precizat că SI „nu a început în Siria, ci în Irak și, înainte, în Afganistan”, ca răspuns la o declarație a fostului premier britanic Tony Blair, conform căruia „războiul din Irak a contribuit la crearea SI”. „Mărturia sa reprezintă proba cea mai semnificativă”, a afirmat președintele sirian.

Atentatele de la Paris, revendicate de SI și care s-au soldat cu 129 de morți săptămâna trecută, au dus la accelerarea discuțiilor pentru găsirea unei soluții pentru războiul din Siria, dar continuă să treneze asupra sorții lui Bashar al-Assad.

Din 2011, războiul din Siria s-a soldat cu cel puțin 250.000 de refugiați și de strămutați. Mai multe teritorii siriene se află în prezent sub controlul grupării SI și a altor grupuri armate.

Citește și: Atacurile de la Paris înclină axa geopolitică spre Moscova

Al-Assad a afirmat miercuri că nu poate exista un calendar de tranziție care să prevadă organizarea de alegeri în Siria, atât timp cât unele regiuni ale țării sunt controlate de rebeli.

„Acest calendar poate începe odată ce vom începe să învingem terorismul. Nu puteți obține nimic din punct de vedere politic atât timp cât aveți teroriști care controlează zone numeroase din Siria”, a spus el. Odată această situație soluționată, „un an și jumătate până la doi ani este o perioadă suficientă pentru o tranziție”.

Dorința lui Bashar al-Assad de a rămâne la putere a deteriorat relațiile între SUA și Franța — susținătoare ale opoziției moderate din Siria — și Rusia, unul dintre cei mai solizi aliați ai regimului.

Citește și: Zeci de jihadiști ai Statului Islamic, uciși în raiduri aeriene ale Franței și Rusiei

Dar după atacurile de la Paris și atentatul cu bombă care a provocat prăbușirea unui avion rus de linie, aceste țări par din ce în ce mai mult dispuse să-și unească forțele împotriva organizației jihadiste și să lase în plan secund plecarea de la putere a lui al-Assad, notează AFP.

 

Cele mai citite

Referendumul din București: Peste 60% răspunsuri „Da” la toate cele trei întrebări

Rezultatele parțiale ale referendumului organizat duminică în Capitală arată o susținere majoritară pentru cele trei propuneri supuse votului. Conform datelor anunțate de Autoritatea Electorală Permanentă...

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...

Referendumul din București: Peste 60% răspunsuri „Da” la toate cele trei întrebări

Rezultatele parțiale ale referendumului organizat duminică în Capitală arată o susținere majoritară pentru cele trei propuneri supuse votului. Conform datelor anunțate de Autoritatea Electorală Permanentă...
Ultima oră
Pe aceeași temă