25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialBasescu spune ca a invitat si grupul independentilor pentru "a acoperi toti...

Basescu spune ca a invitat si grupul independentilor pentru „a acoperi toti membrii Parlamentului”

Presedintele Traian Basescu a declarat joi seara, la inceputul intalnirii cu nou-constituitul grup al independentilor, ca a considerat "corect" sa-i invite la consultarile pe tema desemnarii unui nou premier pentru "a acoperi toti membrii Parlamentului". Coordonatorul grupului independentilor din Parlament, fostul deputat PSD Gabriel Oprea, l-a informat pe presedinte ca reprezinta 15 deputati si 5 senatori independenti, "pe care-i reuneste sistemul de valori- interesul national".

Potrivit NewsIn, seful statului s-a interesat daca noul grup a avut alocat timp pentru a-si prezenta opinia in Parlament la dezbaterea privind votul de investitura pentru Guvernul Croitoru. "Am avut 6 minute", a raspuns Oprea. "Daca ati avut timp alocat, inseamna ca sunteti grup recunoscut", a spus Traian Basescu.

Oprea i-a spus ca, la sedinta de miercuri, grupul independentilor a votat "pentru singura solutie pentru iesirea din criza politica – pentru un Guvern". Referindu-se la motivul consultarilor de la Cotroceni, Gabriel Oprea a spus ca grupul independentilor nu a venit "cu o propunere concreta de prim-ministru".

La momentul anuntarii infiintarii lor, luni, 2 noiembrie, grupul parlamentar mixt din Camera Deputatilor era format din 14 deputati independenti: Oprea Gabriel – liderul grupului, Nicolicea Eugen, Bobes Marin, Tabugan Ion, Burlacu Cristian Ion, Zoicas Gheorghe, Bordeianu Dan, Dobre Cristina Elena, Coroama Gheorghe, Pasat Dan, Marian Dan Mihai, Soporan Vasile, Rebenciuc Neculai, Irimescu Mircea, iar cel din Senat din 5 membri: Campanu Liviu – liderul grupului, Anghel Iordanescu, Marcutianu Ovidius, Prodan Tiberiu si Magureanu Cezar.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă