Inca un club rock in Bucuresti – insa de data asta unul cu niste pereti ingrozitor de portocalii si cu Basescu zambind de pe pereti. Nu cred ca portocaliul caramiziu de acolo are vreo legatura cu fosta Alianta D.A.; e pur si simplu o culoare apropiata de rosul revolutionar cu care simpatizeaza numele clubului ("Excomandant" trimite la "El Comandante" care trimite la "Che Guevara" care trimite la stanga pop). De pe pereti zambesc martial figuri de mari lideri politici – Stalin, Lenin, Che Guevara, presedintele Basescu si alti cativa pe care "ii stiu de undeva" –, dar, cum mi-e teama sa nu gresesc, nu mai dau nume. Fotografiile sunt cele stiute din manuale si toate sunt alb-negru – o poza color cu un mare lider, trebuie sa recunoastem, e mai putin solemna in aceasta forma. Majoritatea personalitatilor istorice din tablouri sunt moarte, "trecute in istorie".
Unele tablouri sunt prinse pe perete, altele sunt puse in niste firide, ca icoanele in locuintele lipovenesti – la loc de cinste asadar; tabloul lui Traian Basescu are parte de onorul maxim, beneficiind de o astfel de firida. In conditiile in care seful statului si-a marturisit slabiciunea pentru acest gen muzical (Iris, Phoenix), nu vad de ce nu s-ar simti magulit de calitatea de patron spiritual al unui lacas de rockeri. Sau de calitatea nou-dobandita de icon pop, la concurenta cu Che Guevara (cum ar veni: "Basescu, noul Che").
Cam atat insa cu lucrurile spectaculoase. In rest, un club ca toate cluburile – cu un playlist de Vama cam lesinat ce amesteca rockul comercial cu pop-ul anilor ’80-’90, cu preturi care fac dreptate berii si cu un manager-femeie cu voce placuta, ragusita. Preturile sunt studentesti la alcooluri (bere la 0,5l cu 5 lei, votca poloneza la 6 lei) si maricele in rest – un Espresso costa 6 lei, iar sucurile la 0,25 – 5 lei, probabil sa te dezvete sa mai bei chimicale.
Ce sa mai zic? Marti are o seara de karaoke la care sa-ti scoti prietena si joia o noapte de folk pentru nostalgici. Nimic deci iesit din comun, cu tot portocaliul de pe pereti. In definitiv, tabloul cu Traian Basescu da personalitate locului. Fara Basescu locul ar fi fost ca o bere fara alcool.
