15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialBăsescu: La geneza noului scandal este postul Antena 3

Băsescu: La geneza noului scandal este postul Antena 3

Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri seară că la geneza noului scandal în care a fost implicat numele său se află postul Antena 3 al lui Dan Voiculescu.

“Am aflat şi care este geneza falsului care a plecat, bineînţeles, tot de la o revistă de falsificare a adevărului de la Antena 3, ceea ce arată cât de strânsă este legătura între turnătorul Voiculescu şi trustul lui de presă şi premierul Victor Ponta. Am aflat că, într-adevăr, procurorul Papici a derulat o anchetă, nu dânsul personal, dânsul era şef de secţie, ci un alt procuror, o anchetă în urma unei reclamaţii din 2012 şi ancheta este în desfăşurare. N-a existat nicio legătură între achiziţia de terenuri făcută de Ioana Băsescu şi procurorul Papici. Pur şi simplu este o mistificare a adevărului”, a declarat Traian Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu l-a acuzat pe premierul Victor Ponta că alimentat scandalul provocat de Antena 3, deşi cunoaşte adevărul.

“Vă pot spune şi cine a facut plângerea: este un domn care a lucrat acolo, care a lucrat, se pare, la staţiunea de cercetări Fundulea şi plângerea este făcută în 2012, iar în 2013, în luna martie, a depus un memoriu şi la prim-ministru. Deci nu are nicio legătură activitatea pe care a desfăşurat-o DNA în judeţul Călăraşi, şi nu numai în judeţul Călăraşi, cu achiziţia de terenuri pe care a făcut-o Ioana Băsescu. Plagiatorul nu se opreşte la minciună, deşi ştia foarte bine că este o anchetă în derulare încă de anul trecut şi pentru care chiar plagiatorul, în calitate de prim-ministru, a primit o petiţie de la un domn în luna martie anul acesta, merge mai departe şi afirmă: «după ce a izbucnit tot acest scandal» – repet, generat de trustul Intact al turnătorului Voiculescu – «deci după ce a izbucnit tot acest scandal şi tot acest mod extrem de dubios în care 300.000 de euro, cash, cu un credit pe care, altfel, dacă dumneavoastră sau orice om obişnuit s-ar duce nu l-ar obţine de la o anumită bancă» şi continuă. Deci vreau să îi spun plagiatorului mic că dacă are o bătălie politică, s-o ducă ca între bărbaţi, ca între oameni politici”, a mai declarat Băsescu.

Ziarul Evenimentul zilei a publicat o serie de dovezi care demonstrează că postul Antena 3 a încercat să fabrice un dosar împotriva preşedintelui Traian Băsescu, cu implicarea premierului Victor Ponta.

Premierul ştia despre situaţia terenurilor din Călăraşi încă din mai 2013, când Corpul de Control al Ministerului Agriculturii l-a informat. Procurorii DNA anchetau încă de anul trecut mai multe retrocedări făcute în judeţul Călăraşi şi vizau în special Institutul Naţional de Cercetare- Dezvoltare Fundulea. Ancheta viza ca suspecţi pe primarul PSD Dorel Dorobanţu şi fostul ministru al Agriculturii, Stelian Fuia.

Cu toate acestea, Victor Ponta, invitat marţi la “Sinteza Zilei”, a declarat că “domnul procuror Papici s-a folosit abuziv de funcţia pe care o deţine pentru a face un serviciu privat” şi a anunţat că acest caz a fost discutat de deputaţii PSD din Comisia Juridică.

 

Cele mai citite

VIDEO. Madeira, insula “la modă” în 2024. În martie s-a atins un nou număr maxim de pasageri

Madeira este un arhipelag portughez din Atlanticul de Nord, aflat la vest de Maroc. În ultimii doi ani, insula este "asaltată" de turiști, dat...

Președintele Columbiei a oferit informații eronate. “A citit din coloana greșită”

Munițiile și armele care lipsesc din armata columbiană sunt mult mai puține decât cifrele raportate de președintele Gustavo Petro în această săptămână, se arată...

Reporteri fără Frontiere: Peisajul mediatic din România, lipsa transparenței și trusturi media care propagă dezinformări

România se mândrește cu un peisaj mediatic divers și relativ pluralist, oferind un teren fertil pentru investigații de interes public puternice. Cu toate acestea,...
Ultima oră
Pe aceeași temă