19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialBăsescu despre Păunescu: Am avut opinii politice total diferite, dar m-am regăsit...

Băsescu despre Păunescu: Am avut opinii politice total diferite, dar m-am regăsit în poezia lui

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat vineri, când a depus un buchet de flori la Uniunea Scriitorilor, că deşi a avut opinii politice „total diferite” cu Adrian Păunescu, s-a regăsit în poezia acestuia. „Am fost doi oameni care am avut opinii politice total diferite, însă în poezia lui Păunescu m-am regăsit, ca de altfel mulţi dintre noi”, a spus preşedintele.

Potrivit NewsIn, preşedintele Traian Băsescu a fost prezent vineri seară, pentru câteva minute, la Uniunea Scriitorilor, unde se află trupul neînsufleţit al lui Adrian Păunescu. Şeful statului a depus un buchet de flori în memoria poetului şi a adresat condoleanţa fiicei celei mici a lui Adrian Păunescu. Trupul poetului Adrian Păunescu a fost adus, vineri după-amiază, la sediul Uniunii Scriitorilor din Capitală, iar înmormântarea va avea loc duminică, la Cimitirul Bellu, pe Aleea Scriitorilor, potrivit apropiaţilor familiei.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă