3.2 C
București
miercuri, 22 ianuarie 2025
AcasăSpecialBăsescu a pilotat în Turcia un avion F-16

Băsescu a pilotat în Turcia un avion F-16

Preşedintele Traian Băsescu a pilotat un avion F-16 asupra căruia s-a tras dintr-o aeronavă inamică, totul întâmplându-se în Turcia, în ultima zi a vizitei sale de stat, într-un simulator pentru instruirea piloţilor.

Vizitarea Centrului naţional de simulare pentru instruirea piloţilor pentru avioanele de luptă F-16 a fost ultimul punct de pe agenda vizitei de stat în Turcia a preşedintelui Traian Băsescu.

Şeful statului român a primit, la sosirea la Centrul naţional de simulare pentru piloţi din Ankara o plachetă comemorativă şi un tablou cu stema României înconjurată de flori roşii.

Traian Băsescu a vizitat apoi, alături de membri ai delegaţiei, un hangar în care se aflau avioane F-16 pentru instruirea Forţelor Aeriene Turceşti.

Ulterior, şeful statului român a fost condus la simulatorul de zbor.

Oficialii militari turci i-au explicat preşedintelui cum trebuie să se aşeze, cum să îşi ţină picioarele, unde trebuie să se uite şi care sunt principalele comenzi ale aparatului de zbor.

După ce s-a aşezat, având în faţă bordul de comandă al avionului, preşedintele a intrat în simulatorul propriu-zis – o cupolă care simulează tot ce vede pilotul în jurul său în timpul zborului.

Lângă şeful statului s-au aflat în permanenţă cei doi oficiali militari turci, care i-au explicat ce trebuie să facă şi în ce situaţie de zbor se află. Ei i-au spus preşedintelui că are în dreapta o aeronavă şi că trebuie să întoarcă avionul pentru a se feri de aceasta. Pe ecranul simulatorului s-a văzut că asupra avionului în care era preşedintele s-a tras.

„Într-o aeronavă reală aş fi mort acum”, a spus preşedintele râzând.

La final, după câteva minute, preşedintele le-a mulţumit celor care l-au însoţit în simularea de zbor şi a ieşit din simulator.

La ieşirea din Centrul naţional de simulare pentru instruirea piloţilor preşedintele s-a fotografiat alături de membrii delegaţiei şi de reprezentanţii instituţiei.

Cele mai citite

Electromontaj electrizează Europa: Proiect de 1,75 miliarde de euro în Olanda

Contractul vizează construirea a 400 km de linii de înaltă tensiune și modernizarea altor 600 km, alături de alte trei companii internaționale Compania românească Electromontaj...

Kelemen Hunor: Situația bugetară este critică; reformele structurale sunt esențiale

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marți la TVR Info că România traversează o perioadă economică extrem de dificilă, în care echilibrarea bugetului devine...

Investiții masive în gestionarea gunoiului de grajd și producția de biometan în România cu bani din PNRR

Prin intermediul componentei C3 – managementul deșeurilor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), peste 200 de investiții vor fi realizate pentru înființarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă