16.4 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialBasescu a mai suspendat un ministru

Basescu a mai suspendat un ministru

Presedintele Traian Basescu a semnat, astazi, decretul de suspendare din functia de ministru al comunicatiilor si tehnologiei informatiilor a lui Zsolt Nagy, de la UDMR, pentru ca este urmarit penal de Parchetul General.

Acesta este cel de-al doilea ministru suspendat, dupa Teodor Atanasiu.
Zsolt Nagy se afla in curs de urmarire penala la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, chiar acum fiind audiat. Acuzatiile ce i se aduc sunt sprijinirea unui grup infractional organizat, cu caracter transnational, si tradare prin transmitere de secrete.

Decretul cu numarul 599 din data 11 iunie 2007 a fost trimis spre publicare la Monitorul Oficial al Romaniei.

Urmarirea penala a ministrului a inceput la 27 aprilie, dar presedintele interimar de atunci, Nicolae Vacaroiu, a considerat ca Nagy nu trebuie suspendat.

 

Intr-o prima reactie, liderul PD, Emil Boc, considera ca presedintele Traian Basescu a actionat potrivit prevederilor Constitutiei in momentul in care a decis sa-l suspende din functie pe ministrul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, Zsolt Nagy. Este un atribut al sefului statului sa ia o asemenea decizie in conformitate cu prevederile Constitutiei Romaniei", a declarat Emil Boc, citat de Rompres.

 

Lierul PSD, Mircea Geoana, a declarat pentru NewsIn ca Traian Basescu si-a exercitat mandatul constitutional, iar legea romana ii permite presedintelui sa suspende din functie un ministru. "Este un lucru care reprezinta o procedura legala. Legea romana permite presedintelui Romaniei suspendarea unui ministru intr-o astfel de situatie. Presedintele nu a facut altceva decat sa-si excercite mandatul constitutional", a declarat liderul PSD, Mircea Geoana.

 

Decizia presedintelui Traian Basescu de a-l suspenda pe Nagy Zsolt din functia de ministru al Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei este considerata de liderul UDMR, Marko Bela, citat de Rompres, ca fiind una "nepotrivita intr-un moment nepotrivit". "Este o decizie nepotrivita intr-un moment nepotrivit. Dupa informatiile noastre, nu au aparut elemente noi in cazul Nagy Zsolt fata de acum cateva luni", a declarat presedintele UDMR. El si-a exprimat nedumerirea fata de hotararea sefului statului de suspendare a lui Nagy Zsolt din functia de ministru. "Daca presedintele vroia sa-l suspende putea sa o faca la vremea respectiva. Nu intelegem de ce acum", a spus Marko Bela. El a adaugat ca UDMR considera acuzatiile aduse ministrului ca fiind neintemeiate, Nagy Zsolt bucurandu-se in continuare de toata sustinerea formatiunii.
"UDMR il sustine la acest moment pe Nagy Zsolt si este alaturi de el", a precizat, pentru Rompres, presedintele executiv al acestei formatiuni, Kelemen Hunor. El a adaugat ca decizia de suspendare a lui Nagy Zsolt din functia de ministru al Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei semnata de catre presedintele Traian Basescu era "de asteptat". In opinia liderului UDMR insa, suspendarea "era o posibilitate si nu o obligatie a presedintelui". UDMR considera in momentul de fata ca Nagy Zsolt este nevinovat, a spus Kelemen Hunor. "Eu personal am mai multa incredere in Nagy Zsolt decat in procurori", a subliniat liderul UDMR, adaugand ca de la bun inceput "era clar ca era vorba de un dosar politic fara probe concrete".

 

 

Ministrul suspendat al comunicatiilor si tehnologiei informatiei, Zsolt Nagy, a declarat ca decizia presedintelui Traian Basescu de a-l suspenda din functie este "o razbunare si un santaj politic impotriva UDMR".
"Este o decizie politica luata clar dupa momentul referendumului, cand UDMR a anuntat ca nu va sprijini motiunea de cenzura initiata de PD. Este evident si o razbunare. UDMR a luat o decizie politica potrivit careia nu va sprijini aceasta motiune de cenzura, deci nu se poate realiza obiectivul 'de daramare' a guvernului cu concursul UDMR", a afirmat Zsolt Nagy pentru Rompres.

Zsolt Nagy s-a intalnit astazi cu procurorii DIICOT, timp de aproape doua ore fiind audiat in calitate de invinuit in dosarul privatizarilor strategice din energie. Zsolt Nagy a precizat, la iesirea din Parchetul General, ca a studiat materialele aflate la dosar si a constatat ca nu exista fapte comise de el, ci doar convorbiri ale altor persoane, in care se fac referiri si la persoana sa.

Cristina Darmina Iamandi
Cristina Darmina Iamandi
Cristina Darmina Iamandi, redactor Rl online
Cele mai citite

Anchetă Liban: Dispozitivele de comunicații au fost piratate înainte de intrarea în țară

O anchetă preliminară a autorităţilor libaneze arată că pagerele, staţii portabile de emisie-recepţie şi alte dispozitive de transmisie ale Hezbollah care au explodat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă