Intervenţiile lui Traian Băsescu din ultima vreme au zguduit aripa dură şi imobilă a PDL, aceeaşi care acum aproape un an a gestionat în mod suspect operaţiunea USL de cumpărare a unor parlamentari democrat-liberali şi la finele căreia Guvernul Ungureanu a căzut la prima moţiune de cenzură, PDL a intrat în opoziţie, iar statul de drept în trepidaţii.
Pentru a-şi asigura continuitatea la şefia partidului, Vasile Blaga, sub conducerea căruia democrat-liberalii au ajuns să deranjeze Puterea cam cât irită firul de praf pielea de elefant, încearcă să-şi construiască apărarea grupând în jurul său baronii locali ai PDL, latrând spre Cotroceni mai abitir decât spre Palatul Victoria şi exprimându-şi, cui vrea să audă, surprinderea sinceră faţă de atitudinea incorectă a unui Traian Băsescu nerecunoscător cu cei care l-au sprijinit în două campanii de suspendare.
Dar dacă Blaga ar fi fost dintotdeauna atât de buldog pe cât se arată zilele astea, de ce a aşteptat atâtea luni pentru a da de pământ cu şeful statului?
Ce calcul politic sau personal l-a împiedicat să facă asta încă din vara anului trecut, de pildă, când poziţia sa în partid era cu siguranţă mai solidă decât acum, când el era călăreţul şi Emil Boc, premierul preferat al lui Traian Băsescu, un ponei pe care aripa Blaga îl voia fix împăiat?
În fine, de unde atâta energie şi de unde atâta legitimitate pe Vasile Blaga acum, când, ca preşedinte în exerciţiu al PDL, are deja în portofoliu o rundă de alegeri parlamentare pe care partidul le-a pierdut cu scor penibil, dar şi un stil de a face opoziţie etichetabil, în cel mai bun caz, ca prost, iar în cel mai rău, ca blat?
Ce vreau să spun este că Vasile Blaga şi culisele netransparente ale partidului nu au devenit peste noapte ţintele explicite şi predilecte ale lui Traian Băsescu.
Un Băsescu, e drept, tot mai iritat că PDL-ul pe care odată l-a reinventat şi de care, probabil, ar fi vrut să-şi lege numele şi după plecarea de la Cotroceni, poate lua apă până dincolo de cota de avarie.
De aceea, v-aş întoarce atenţia spre vara lui 2012 când, într-un interviu acordat subsemnatului şi publicat în “România liberă” din 24 iulie, şeful statului aborda frontal prezenţa lui Blaga la şefia PDL, anticipa un congres imediat după alegerile parlamentare şi îi reproşa în termeni categorici ignorarea sistematică a reformelor propuse de Monica Macovei şi Cristian Preda.
Dacă în cuvintele lui Traian Băsescu din iulie 2012 veţi sesiza o suprapunere perfectă cu abordarea sa din februarie 2013, cu siguranţă nu e vorba de vedenii.
Iată mai jos pasajele esenţiale din mesajul transmis atunci lui Blaga şi celorlalţi democrat-liberali:
“RL: După congresul extraordinar a devenit PDL partidul pe care vi-l doreaţi? Sau a devenit evidentă o criză de lideri în interior sau o lipsă de apetit pentru o transformare profundă a partidului?
TB: Este clar că acest congres nu a fost congresul reformei PDL, nici nu este posibil să intri într-un proces de reformare a unui partid când mai sunt câteva luni până la alegeri. O eventuală opoziţie după aceste alegeri din acest an sigur va da răgazul să se reformeze.
RL: Adică Vasile Blaga este temporar preşedintele partidului şi conducerea partidului, în această formă, este o soluţie doar de avarie pe termen scurt, pe un termen mai scurt decât mandatul normal?
TB: Eu cred că ei vor avea un nou congres după alegerile din toamnă, dar trebuie spus un lucru: PDL trebuie să se pregăteascăşi să câştige alegerile din toamnă.
(…)
RL: Pe lângă dificila perioadă în care a trebuit să guverneze, PDL a fost reticent la adoptarea unor modificări la statut în sensul celor prezentate de Monica Macovei, a adoptării unor standarde de integritate. Nu credeţi căşi de aici vine o parte din căderea în sondaje?
TB: Vreau să fim foarte clari: de aici vine cea mai mare parte a căderii. Pentru că populaţia ar fi fost pregătită să înţeleagă o situaţie de criză economică sau mesajul <>, dacă ei aveau un comportament aşa cum le cereau Monica Macovei şi Cristi Preda. N-au înţeles la vreme, sper să înţeleagă în perioada următoare”.
La vremea respectivă, Vasile Blaga a reacţionat modest spre deloc la cuvintele lui Traian Băsescu, deşi experienţa sa de om politic cu siguranţă i-a permis să decripteze rapid mesajul preşedintelui.
Să nu fi sărit încă de atunci la gâtul lui Băsescu de milă pentru condiţia de suspendat a acestuia din urmă, mai ales că în câteva zile urma şi referendumul? Sau să fi fost mult prea preocupat de şubrezirea statului de drept sub asediul dat de USL?
Nici una, nici alta. Cenzorul lui Blaga a fost oportunismul. Urmărindu-i cariera, trei lucruri ies în evidenţă. Ca om politic, nu şi-a depăşit o clipă condiţia de “locotenent”.
De ce? Pentru nu este capabil să construiască. Prin urmare, a avut întotdeauna nevoie de meşterul care-i deschide calea, astfel încât lui să-i revină rolul de calfă bună, dar atât (şi da, a fost mult timp o calfă bună).
Apoi, şi când doar a vizat, şi când a reuşit să obţină funcţia supremă în partid a demonstrat o dulce obtuzitate şi sensibilitate ridicată la asumarea unor riscuri precum reformele interne.
Fiind un om politic a cărui familie a rămas branşată la contractele pe bani publici (vezi cazul ginerelui) şi al cărui trecut reţine o ruşinoasă experienţă cu certificatul de revoluţionar şi cu terenul aferent (pe care doar sub presiuni imense l-a donat ulterior), Vasile Blaga a rămas tributar confortului personal în detrimentul partidului, electoratului şi celei mai simple morale.
În concluzie, Vasile Blaga a tăcut în vara lui 2012 pentru că, deşi era mai sigur ca acum pe poziţia sa în PDL, era totodată conştient că încă are nevoie de linişte în relaţia cu Traian Băsescu.
Argumentele? Suspendarea şefului statului a fost singurul lucru care a oferit PDL-ului şansa de a mai ieşi din colţul ringului, unde s-a lăsat definitiv înghesuit odată cu straniu de fulgerătoarea prăbuşire a Guvernului Ungureanu.
Apoi, Vasile Blaga a aşteptat să vadă rezultatul efectiv al referendumului. O demitere a lui Traian Băsescu s-ar fi putut dovedi o lamă cu două tăişuri.
Plecat de la Cotroceni, chiar şi învins la urne, Băsescu s-ar fi putut îndrepta rapid spre Modrogan, caz în care un locotenent ca Blaga nu şi-ar fi dorit să adâncească falia care-l despărţea de preşedinte fără să fie sigur că nu va rămâne singur pe fundul prăpastiei.
De ce, însă, nu s-a mai abţinut acum, când Traian Băsescu, rămas în picioare după capcanele lui Dan Voiculescu, l-a luat din nou în colimator, iar el, Vasile Blaga, este un preşedinte de partid şi contestat, şi efectiv lipsit de performanţe ?
Cheia e tot în buzunarul lui Băsescu şi văd aici două direcţii.
Peste un an şi ceva sau, cine ştie, mai devreme (dacă-şi va da demisia înainte de termen în urma unor noi calcule) acesta va părăsi Palatul Cotroceni. În plus, în noile atacuri, şeful statului sugerează practic că influenţa lui Blaga în PDL trebuie să devină istorie.
Deci nu ar fi doar vorba de pierderea mandatului de preşedinte al partidului la congresul de la sfârşitul lunii martie, ci şi de tragerea pe linie moartă a buldogului şi a tot ceea ce a reprezentat el până acum. Poate accepta Vasile Blaga aşa ceva?
Evident, nu. Prin urmare, contraatacă. Lucrurile au ajuns deja la limită şi nu mai are ce pierde; probabil că nici ce negocia.
Să zicem, însă, că Vasile Blaga îl bate pe Traian Băsescu, în fine, linia pe care acesta din urmă vrea să o impună, la congresul din martie şi funcţia sa de preşedinte PDL este astfel reconfirmată cu ajutorul acelei părţi consistente din partid alergică la reforme şi standarde de integritate, dar şi predispusă la relaţii subterane cu “colegii” din USL.
Scenariul este posibil, dar nu şi confortabil pentru Vasile Blaga, pentru că o asemenea situaţie l-ar putea atrage în competiţie directă tocmai cu Traian Băsescu. Terenul îl va dezavantaja pentru că lupta se va duce în piaţa publică, nu în culisele partidului, miza fiind atragarea electoratului.
Cum? Prin apariţia unui nou partid pe zona de centru-dreapta.
Cu un PDL încremenit în sondaje, incapabil de opoziţie şi rămas la bunul plac al unor baroni de care electoratul s-a arătat scârbit pe 9 decembrie şi cu un PNL devenit remorca stângii şi castrat de personalitate, de ce ar fi imposibilă apariţia unei formaţiuni care să ocupe golul lăsat pe zona asta?
În intervenţiile de până acum, îmi pare că Băsescu a lăsat cel puţin să se întrevadă o astfel de posibilitate.
A făcut-o luni seară pe Facebook, când a explicat că se bate pe acelaşi electorat ca PDL: “Intervenţia mea este legitimă pentru căşi eu, şi PDL avem acelaşi electorat (…)” sau “(…) În perioada următoare voi continua să mă adresez susţinătorilor mei şi electoratului PDL chiar dacă pe unii lideri din conducerea partidului îi deranjează (…)”.
A făcut-o, în opinia mea, şi în vara lui 2012, dar şi zilele trecute, când, de fiecare dată, şi-a asociat imaginea cu cea a Monicăi Macovei şi a lui Cristian Preda, pe care i-a sprijinit constant şi pe care s-ar putea baza într-o viitoare construcţie.
Spre deosebire de personaje precum Vasile Blaga, oameni ca Macovei şi Preda depind mai puţin de partid, l-ar putea părăsi oricând fără regrete şi au promovat neîntrerupt idei cu priză la publicul larg (mai ales pe zona anticorupţie).
Idei care, la urma urmelor, transcend curtea îngustă a unui anumit partid şi care, în mâna unui politician ceva mai carismatic, ar putea genera un număr însemnat de voturi.
Un PDL cu Blaga la putere şi cu un concurent de acest tip pe zona de centru-dreapta poate avea foarte uşor soarta PNŢCD.
Este de ateptat ca Traian Băsescu să facă totul pentru a evita ajungerea la un asemenea deznodământ.
Dar, în definitiv, cui i-ar servi un PDL şi lipsit de standarde etice, şi cu un discurs incoerent asupra luptei anticorupţie, şi incapabil să ofere un orizont decent antreprenorilor, şi mult inferior PSD-ului, când vine vorba de supravieţuire?
