E timpul ca José Manuel Barroso sa inceapa sa-si faca publicitate. sansele de a fi reconfirmat pe post de presedinte al Comisiei Europene depind de cum isi va pleda cauza. Pana la izbucnirea crizei financiare globale, Barroso era dat ca aproape sigur pentru un al doilea mandat de cinci ani. Acum e tot mai greu sa gasesti diplomati sau decidenti care sa-l sustina. Se vorbeste ca presedintele francez Nicolas Sarkozy ar fi fost dezamagit de modul in care Barroso a performat in perioada acuta de criza financiara din toamna trecuta, iar cancelarul german, Angela Merkel, pare si ea sa pastreze tacerea asupra viitorului lui Barroso.
Nimeni nu se indoieste ca Barroso este intr-o pozitie delicata. Comisia Europeana are putine puteri proprii cu care sa lupte impotriva recesiunii care cuprinde Uniunea Europeana; cele mai multe puteri le are Banca Centrala Europeana. Dar Comisia are o voce care poate ralia oamenii in jurul unei idei – si tocmai faptul ca tac este motivul pentru care Barroso si comisarii sai sunt atat de aspru criticati.
Perceptia lipsei de mana ferma a Comisiei in aceasta perioada economica sumbra este doar varful aisbergului. Evenimentele din ultimele luni au dus la sedimentarea unor ingrijorari mult mai profunde.
Atunci cand Barroso, fost prim-ministru portughez, a primit mandatul comunitar de la colegii sai sefi de guverne, el parea sa reprezinte acea gura de aer proaspat venita dupa atmosfera imbacsita lasata de predecesorul sau, italianul Romano Prodi. Dar, o data cu trecerea timpului, Comisia lui Barroso a incaput si ea sub tirul criticilor pentru lipsa de curaj si stralucire. Chiar si inainte ca norii recesiunii sa inceapa sa se adune, euroscepticismul era pe cai mari, Comisia fiind acuzata, pe drept sau nu, ca "nu intinde o mana cetatenilor".
Postul de presedinte al Comisiei este, poate, unul dintre cele mai dificile din lume. Institutia se afla intr-un declin aproape imperceptibil de aproape 20 de ani, multumita rolului sporit al Parlamentului European si modului in care guvernele statelor membre i-au stirbit autoritatea, consolidandu-si in acelasi timp propriile puteri de adevarati legiuitori ai UE. si totusi, seful Comisiei este chemat sa reprezinte in public fata dinamica a Europei.
Cultura organizationala a Comisiei, marcata de precautie si birocratie, este o constrangere despre care nimeni nu prea are chef sa vorbeasca la Bruxelles. Nu este o structura inclinata la lovituri politice de teatru, iar in cea mai mare parte din activitatea sa este preocupata sa macine la nesfarsit cu moara reglementari si rasreglementari comunitare. Dar, una peste alta, intr-un moment in care toata lumea intreaba "Ce face Europa?", raspunsul Comisiei pare inadecvat.
Pentru motive acum obscure, exista o regula nescrisa care spune ca presedintii de Comisie trebuie alesi din randurile fostilor sau actualilor prim-ministri. Aceasta regula a fost in mare si argumentul in care Barroso isi punea marile sperante ale unui nou mandat. Nu exista, in aparenta, nici un alt candidat credibil care sa-l provoace.
In ceea ce-l priveste, Barroso este perceput ca a fi evitat controversele pe parcursul anului 2008 pentru a nu risca sa supere vreun guvern care sa fie tentat apoi sa-i blocheze reconformarea. Aceasta pasivitate aparenta este acum cea mai mare problema pentru el.
Presedintia franceza a UE din a doua jumatate a anului 2008 a aratat ca un spirit dinamic de conducere este apreciat la scara larga de publicul european. Cu simtul show-ului, Sarkozy l-a eclipsat aproape fara efort pe Barroso atunci cand s-a ocupat de criza ruso-georgiana in august. A urmat reactia UE la criza din toamna a cascadei de prabusiri de banci. Comisia a fost lasata pe margine.
Ce e de facut? Presedintia de succes a Frantei a intensificat dubiile legate de eficienta Comisiei si a presedintelui sau intr-o asemenea masura incat chiar si de la Paris se aud voci ingrijorate ca Executivul de la Bruxelles trebuie cumva consolidat daca nu se vrea pastrarea ei la nivelul unui simplu secretariat. Guvernele UE si-au dorit o Comisie pliabila, dar costurile s-ar putea sa mearga pana la moartea "metodei comunitare" care protejeaza UE impotriva frictiunilor nationale.
Barroso trebuie sa raspunda tuturor acestor dubii. Daca vrea sa convinga liderii nationali ai UE sa-l reconfirme, el trebuie sa dea un semnal ca al doilea mandat poate promite ceva mai proaspat. Barroso e bun la discursuri motivante, dar ele nu vor fi suficiente. E nevoie de un plan, de orice fel ar fi el.
Cand a sosit la Bruxelles in 2004, Barroso a fost intrebat in repetate randuri daca are vreo "idee majora" pentru viitorul Europei. Pe atunci nu avea nevoie de asa ceva pentru a primi postul. De data asta, trebuie sa o produca daca vrea sa-si salveze pielea.
Copyright: Project Syndicate, 2009.
www.project-syndicate.org
