Un copil de 11 ani, cu handicap sever, care era abandonat frecvent într-o locuinţă din municipiul Bârlad de către mama sa, a fost preluat în regim de urgenţă de către autorităţi care, la sesizarea vecinilor, au intrat pe geamul apartamentului încuiat, informează Mediafax.
Astfel, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui a preluat în regim de urgenţă un copil de 11 ani care, deşi stătea în permanenţă imobilizat la pat din cauza handicapului grav de care suferă, era neglijat sever de către mama sa.
„Copilul se afla într-o situaţie de risc major, mai ales că în camera în care a fost găsit era şi un pahar cu lichior în el. Băiatul a ajuns în plasament într-un centru specializat pentru copii cu handicap, având în vedere că este dependent de îngrijire medicală. Mama copilului a fost suspendată din exerciţiul drepturilor părinteşti şi se va face propunerea de decădere din aceste drepturi, minorul fiind fără filiaţie paternă”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Irina Cîmpeanu.
În urma unei sesizări anonime venite de la un vecin, autorităţile au constatat că băiatul era ţinut flămând, într-o încăpere întunecoasă, cu scopul de a-i menţine starea permanentă de letargie. Mai mult decât atât, susţin reprezentanţii DGASPC Vaslui, copilul era abandonat frecvent în locuinţă de către mama sa, care obişnuia să se ducă să consume alcool la birt.
De altfel, după ce au obţinut de la instanţă ordonanţa preşedinţială de scoatere a băiatului din mediul în care trăia, autorităţile au intrat pe geam în locuinţă, cu Poliţia şi Jandarmeria, întrucât mama îl încuiase în casă şi nu era la domiciliu în acel moment.
Autorităţile au mai constatat că mama băiatului trăia, oficial, doar din alocaţia de 84 de lei a fiului său întrucât contractul de muncă de la Primăria Bârlad, unde era angajată ca asistent personal pentru copil, a încetat întrucât femeia nu şi-a mai reînnoit certificatul de încadrare în grad de handicap al băiatului de 11 ani.