-1 C
București
marți, 21 ianuarie 2025
AcasăSpecialBaricada Universitară continuă dezbaterile

Baricada Universitară continuă dezbaterile

Normal
0

false
false
false

EN-US
X-NONE
X-NONE

Baricada Universitară, o mişcare din care fac parte profesori, studenţi, dar şi susţinători, a decis să prelungească ocuparea în cursul săptămânii, de la ora 18,  a amfiteatrului Nicolae Iorga al Facultăţii de Istorie din Universitatea Bucureşti pentru a continua dezbaterile pe diferite teme de interes.

„În zilele de 30 şi 31 martie, Amf. N.Iorga a fost în continuare ocupat, timp în care au avut loc ateliere de imaginaţie şi creativitate alaturi de Dan Perjovshi şi s-a proiectat filmul Blokada, film ce surprinde momentele ocupării Facultăţii de Ştiinţe Umane şi Studii  Sociale din Zagreb”, se arată într-un comunicat al Baricadei, remis România Liberă.

Pe 2 aprilie, între 18.00-19.45 vor avea loc doua ateliere. Unul va fi legat de  depolitizarea mediului academic (Despre incompatibilitatea dintre funcţia de demnitar public sau lider al unui partid politic şi cea de membru al unei structuri de conducere sau executive a universităţii, respectiv contextul actual, legislaţia în domeniu şi perspectiva studenţilor asupra acestei chestiuni.

 

Citeşte şi Baricada Universitară: Revendicăm universitatea ca spaţiu liber al dezbaterii

 

Al doilea atelier va avea drept subiect instituţia Avocatului Studentului (structură autonomă, independentă, a cărei înfiinţare constituie una dintre revendicările Baricadei Universitare).

„În următoarele zile se vor atinge subiecte precum: Procesul Bologna, Statulul Absolventului, plagiatul, modul de admitere,  reducerea totală a cheltuielilor de transport pentru toţi studenţii (inclusiv cei în regim cu taxă) şi altele”, se mai arată în comunicat.

Baricada Universitară îşi propune prin această mişcare să se opună supra-securizării nejustificate a spaţiului academic, dar şi să exprime solidaritatea faţă de mişcarea de ocupare a studenţilor de la Cluj care, la rândul lor au ocupat sala „Nicolae Iorga” din Corpul Central al Universităţii Babeş Bolyai.

Temele atelierelor sunt anunţate zilnic, pentru ziua următoare pe pagina de Facebook a Baricadei Universitare.

 

/* Style Definitions */
table.MsoNormalTable
{mso-style-name:”Table Normal”;
mso-tstyle-rowband-size:0;
mso-tstyle-colband-size:0;
mso-style-noshow:yes;
mso-style-priority:99;
mso-style-parent:””;
mso-padding-alt:0in 5.4pt 0in 5.4pt;
mso-para-margin-top:0in;
mso-para-margin-right:0in;
mso-para-margin-bottom:10.0pt;
mso-para-margin-left:0in;
line-height:115%;
mso-pagination:widow-orphan;
font-size:11.0pt;
font-family:”Calibri”,”sans-serif”;
mso-ascii-font-family:Calibri;
mso-ascii-theme-font:minor-latin;
mso-hansi-font-family:Calibri;
mso-hansi-theme-font:minor-latin;
mso-ansi-language:RO;}

Normal
0

false
false
false

EN-US
X-NONE
X-NONE

/* Style Definitions */
table.MsoNormalTable
{mso-style-name:”Table Normal”;
mso-tstyle-rowband-size:0;
mso-tstyle-colband-size:0;
mso-style-noshow:yes;
mso-style-priority:99;
mso-style-parent:””;
mso-padding-alt:0in 5.4pt 0in 5.4pt;
mso-para-margin-top:0in;
mso-para-margin-right:0in;
mso-para-margin-bottom:10.0pt;
mso-para-margin-left:0in;
line-height:115%;
mso-pagination:widow-orphan;
font-size:11.0pt;
font-family:”Calibri”,”sans-serif”;
mso-ascii-font-family:Calibri;
mso-ascii-theme-font:minor-latin;
mso-hansi-font-family:Calibri;
mso-hansi-theme-font:minor-latin;
mso-ansi-language:RO;}

Cele mai citite

Mahmoud Abbas vrea în continuare o „soluție cu două state” în noul mandat Trump

Președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, l-a felicitat luni pe noul președinte american Donald Trump, declarând că este gata să coopereze cu el pentru a...

Joe și Jill Biden au plecat în vacanță, în orașul viticol Santa Ynez din California

Fostul preşedinte american Joe Biden şi soţia sa, Jill, au părăsit, luni, oraşul Washington, după învestirea republicanului Donald Trump în calitate de noul preşedinte...

Mahmoud Abbas vrea în continuare o „soluție cu două state” în noul mandat Trump

Președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, l-a felicitat luni pe noul președinte american Donald Trump, declarând că este gata să coopereze cu el pentru a...
Ultima oră
Pe aceeași temă