Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, se va întâlni cu preşedintele ales ucrainean, Petro Poroşenko, miercuri, în cursul unei vizite oficiale în Polonia, informează Mediafax.
Întâlnirea dintre Obama şi Poroşenko va avea loc în Polonia, cu puţin timp înainte de învestirea noului preşedinte ucrainean, programată la 7 iunie, a anunţat consilierul adjunct pentru Securitate Naţională, Ben Rhodes.
La începutul lui iunie, preşedintele american va efectua un turneu european în trei ţări: Polonia, Belgia şi Franţa.
Barack Obama va efectua acest turneu diplomatic în scopul de a reasigura ţările din Europa de Est în privinţa angajamentului Statelor Unite pentru apărarea securităţii lor, după ce Rusia a preluat controlul asupra peninsulei ucrainene Crimeea.
Obama şi Poroşenko au purtat, marţi, o conversaţie la telefon, cu ocazia căreia preşedintele american l-a felicitat pe noul preşedinte ucrainean. Casa Albă a anunţat atunci că cei doi oficiali se vor întâlni în curând.