Preşedintele american, Barack Obama, şi secretarul de Stat Hillary Clinton au fost, în 2010, personalităţile cele mai admirate în Statele Unite, conform unui sondaj Gallup publicat luni, citat de AFP, potrivit Mediafax.
Barack Obama se află pe primul loc în clasamentul personalităţilor masculine, cu 22 la sută din preferinţe, devansându-i pe predecesorii săi George W. Bush (5 la sută) şi Bill Clinton (4 la sută), dar şi pe fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela şi pe fondatorul Microsoft, Bill Gates.
Preşedintele american s-a clasat pe primul loc în acest top de la preluarea funcţiei, în 2008, când era preferat de 32 la sută dintre persoanele intervievate.
Pentru al nouălea an consecutiv, Hillary Clinton este cea mai admirată personalitate feminină, cu 17 la sută dintre preferinţele celor intervievaţi, devansându-le pe Sarah Palin (12 la sută), Oprah Winfrey (11 la sută) sau Michelle Obama (5 la sută).
Sondajul a fost realizat în luna decembrie, pe un eşantion de 1.019 americani adulţi şi are o marjă de eroare de plus/minus 4 la sută.