18.2 C
București
luni, 28 octombrie 2024
AcasăSpecialBani pentru Cheile Turzii şi Cheile Tureniului

Bani pentru Cheile Turzii şi Cheile Tureniului

Unele dintre cele mai frumoase rezervaţii naturale din nord-vestul României vor fi protejate cu ajutorul fondurilor europene.

Două dintre cele mai frumoase rezervaţii naturale din Transilvania vor fi protejate cu ajutorul fondurilor europene. Uniunea Europeană a alocat, deocamdată, bani pentru instruirea personalului implicat în activităţile de conservare, dar şi pentru promovarea celro două destinaţii pentru turismul ecologic. Este vorba de Cheile Turzii şi de Cheile Tureniului din judeţul Cluj. Cele două rezervaţii din Munţii Apuseni au devenit deja destinaţii pentru cei care practică sporturi precum escalada şi alpinismul.

Mai mult, fraţii Nicolae şi Indrei Raţiu, fiii regretatului lider PNŢCD Ioan Raţiu, doresc să dezvolte, în zona Petreşti, de lângă Cheile Turzii, primul village hotel din România. Concret, ei vor cumpăra case vechi din Munţii Apuseni şi din Maramureş, pe care le vor restaura şi le vor restaura, pentru turiştii care vor să se bucure de frumuseţea traiului la ţară în Transilvania, dar, în acelaşi timp, vor să facă acest lucru în confortul unui hotel de patru stele. Ca urmare a acestui nou proiect european, astfel de proiecte vor putea fi dezvoltate cu respectarea normelor de mediu menite să asigure conservarea biodiversităţii din cele două rezervaţii naturale.

Preşedintele Consiliului Jude­ţean Cluj, Horea Uioreanu, a semnat contractul de finanţare pentru proiectul „Managementul conservativ şi participativ în siturile Natura 2000 Cheile Turzii şi Cheile Turenilor”. Proiectul, a cărui valoare totală este de 1.684.663,77 lei, a fost finanţat în totalitate prin Programul Operaţional Sectorial Mediu – Axa prioritară 4 – „Implementarea Sistemelor Adecvate de Management pentru Protecţia Naturii”.

„Principalele obiective ale proiectului se referă la eficientizarea managementului rezervaţiilor naturale în vederea dezvoltării durabile a acestor zone protejate din ambele perspective (rezervaţii naturale şi situri Natura 2000), creşterea gradului de conştientizare a publicului larg cu privire la importanţa conservării biodiversităţii Siturilor Natura şi implementarea unui sistem informatic care va contribui la creşterea eficienţei protecţiei patrimoniului natural, cultural şi istoric. Activităţile principale ale proiectului vor consta în elaborarea măsurilor de management pentru ariile naturale protejate Cheile Turzii şi Cheile Turenilor; organizarea de activităţi informative cu scopul  îmbunătăţirii nivelului de conştientizare a grupurilor ţintă cu privire la situaţia celor două situri;  organizarea activităţilor de informare şi consultare publică aferente procedurii de elaborare şi aprobare a măsurilor de management; organizarea unui seminar destinat instruirii personalului din cadrul Consiliului Judeţean Cluj în vederea perfecţionării în domeniul protecţiei mediului, precum şi implementarea unor instrumente informatice menite să întărească capacitatea instituţională a Consiliului Judeţean Cluj, în calitatea sa de custode al Rezervaţiilor Naturale Cheile Turzii şi Cheile Turenilor”, spun reprezentanţii autorităţilor.

Rezultatele aşteptate ale proiectului se referă în principal la elaborarea a două planuri pentru Ariile Naturale Protejate Cheile Turzii şi Cheile Turenilor, care să fie aprobate de autoritatea competentă de mediu. 

 

REACŢIE

Un pas important

„Semnarea acestui contract de finanţare reprezintă un pas extrem de important în demersul mult mai consistent de protejare a acestor importante obiective turistice de mare interes atât printre turiştii români, cât şi printre cei străini. Numărul mare de turişti români şi străini care a crescut de la an la an precum şi conştientizarea unicităţii şi valorii inestimabile a acestor arii naturale protejate ne determină să investim constant în această direcţie şi să avem o politică coerentă şi susţinută în domeniul protecţiei mediului înconjurător”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.

 

Cheile Turzii reprezintă una dintre cele mai frumoase arii protejate din Transilvania

Cele mai citite

Mario Balotelli revine în Serie A! Un fost coleg îl va antrena

Super Mario, fostul atacant al naționalei Italiei, se întoarce în Serie A după o absență de trei ani și va juca pentru Genoa, echipă...

Tragedie în Mangalia! S-a aruncat cu mașina în mare și a lăsat un bilet de adio

Un incident tragic s-a petrecut la Mangalia, unde un bărbat de 37 de ani și-a pierdut viața după ce s-a aruncat cu mașina în...

Balonul de Aur va fi câștigat de Rodri, potrivit presei din Spania

Cu câteva ore înainte de ceremonia pentru decernarea premiului Balonul de Aur, o listă a "scăpat" pe internet cu potențialul câștigător: Rodri se află...
Ultima oră
Pe aceeași temă