Valoarea fondurilor publice dedicate izolării termice va fi de 300 de milioane de euro.
Schema de finanţare publică pentru reabilitarea termică a blocurilor va fi radical schimbată. Dacă până acum reabilitarea termică era finanţată de Guvernul României, de autorităţile locale şi de proprietarii apartamentelor, de acum înainte, o parte a banilor va proveni de la Uniunea Europeană. Anunţul a fost făcut, la Cluj, de către secretarul de stat Marcel Boloş, care s-a întâlnit cu şefii agenţiilor de dezvoltare regională din România.
El a declarat că Uniunea Europeană va oferi suma de 150 de milioane de euro. De asemenea, alţi 150 de milioane de euro vor proveni din bugetul de stat. Proprietarii apartamentelor vor trebui să ofere 20 la sută din valoarea lucrărilor. „Vom impune standarde de cost. Licitaţiile vor fi organizate de primării. Dacă preţul la care va fi adjudecată licitaţia depăşeşte standardul de cost, este problema primăriei, care va trebui să suporte din bugetul local diferenţa”, a spus secretarul de stat.
El a adăugat faptul că autorităţile române vor renunţa la actuala schemă de finanţare. O modificare va fi reprezentată şi de faptul că vor putea beneficia de aceste finanţări şi instituţii publice, de genul şcolilor şi spitalelor. În România, necesarul financiar pentru reabilitarea termică a tuturor blocurilor ar fi de 12 miliarde de euro.