Aţi auzit vreodată de banda lui Mobius? Este o foaie de hârtie care, aparent, vrea să sfideze logica bunului simţ şi are o singură faţă. „Minunăţia” asta este la îndemâna oricui: se ia o bucată îngustă de hârtie, se răsuceşte cu 180 de grade unul din capete şi apoi se uneşte cu celălalt. Cel mai straniu efect al bandei lui Mobius este acela că nu mai există faţă principală şi verso, ci doar una singură. Dacă pornim cu un pix pe linia mediană şi mergem continuu, vom ajunge de unde am plecat, fără să încălcăm marginea.
Banda lui Mobius este ilustrarea perfectă a continuităţii, a lipsei celei de-a doua feţe a unui lucru. Arată că nu există două variante, una bună şi una rea. Nu există faţă şi verso.
Poate vă întrebaţi ce mi-a venit să vorbesc despre banda lui Mobius. Ei bine, uitaţi-vă la ce se întâmplă pe scena politică. Vedeţi cum arată puterea şi opoziţia, cine sunt liderii celor două aşa-zis tabere care luptă pentru putere, cine lansează atacurile, cine face dezvăluirile despre un baron local sau altul sau cine sunt personajele cu ajutorul cărora un partid vrea să schimbe de la guvernare alt partid.
L-am ascultat luni seară pe Victor Ponta vorbind la B1 Tv despre contractele cu AVAS ale Alinei Gorghiu din perioada în care această instituţie era condusă de Teodor Atanasiu. Nu vreau să discut despre veridicitatea acuzaţiilor, deşi despre unele dintre aceste contracte au scris cu ani în urmă mai multe ziare, inclusiv România liberă. Ce mi-a atras însă atenţia a fost familiaritatea cu care premierul vorbea despre afacerile imorale din activitatea de avocat a Alinei Gorghiu. „La licitații participau domnul Șova și doamna Gorghiu. La AVAS, la domnul Atanasiu, doamna Gorghiu câștiga (…)Când îmi cerea demisia de dimineața până seara, nu era nimic. Când a început să vorbească despre dosare, a avut cea mai proastă idee”, a spus Ponta despre liderul PNL.
În vorbele premierului, trimis în judecată tot din cauza unor contracte încheiate cu statul, am înţeles ceva de genul: „Haideţi, domnule, toţi am ciupit câte ceva de la stat, ştim unul despre altul, acum ne apucăm să ne dăm în gât?”. Sau, după cum spunea un clasic în viaţă al emisiunilor tabloide: „Ori suntem golani, ori nu mai suntem!”
Poate nu e nimic ilegal în trecutul liderului PNL, dar nu pot să nu mă întreb: chiar nu au găsit liberalii pe nimeni mai breaz pe care să-l aşeze în fruntea partidului, cineva care să nu-i ofere muniţie lui Ponta şi propagandei sale, exact când avea mai multă nevoie de aceasta? De bună seamă că nu au găsit.
Am rămas siderat zilele trecute când l-am văzut la Realitatea Tv pe unul dintre cei doi gropari ai Teleormanului, Theodor Niţulescu, dând pe afară de indignare din cauza afacerilor murdare făcute de groparul numărul 1 al judeţului, Liviu Dragnea. Că la mijloc este doar o răfuială între doi baroni locali cu dosare penale pusă la cale, din motive politice, de nişte păpuşari din umbră, este mai mult decât evident. Colegul meu, Petrică Răchită, a explicat pe larg cum s-au îmbogăţit Liviu Dragnea şi Theodor Niţulescu, într- unul din cele mai sărace judeţe din România. Cred că dezvăluirile lui Niţulescu trebuie anchetate de DNA, dar nu pot să nu mă gândesc din nou îngrozit că, deşi sunt oameni politici din găşti diferite, Dragnea şi Niţulescu reprezintă totuşi aceeaşi faţă a problemei.
Şi dacă punem pixul pe banda lui Mobius, ce leagă lumea politică românească, şi trasăm o linie continuă, inevitabil, dăm şi peste omul care-l ţine acum la putere pe Victor Ponta şi care a reprezentat, până acum, speranţa PNL de a veni la guvernare: Gabriel Oprea. S-a auzit din prea multe surse, în ultimele zile, de varianta în care fostul „şef al mafiei personale a lui Adrian Năstase” ar fi cerut funcţia de premier în schimbul demolării Guvernului Ponta, pentru ca acest lucru să nu fie adevărat. Deci cum ar veni, liderul UNPR, un partid de oportunişti, care nu a trecut niciodată singur prin examenul alegerilor, ar fi ajuns cel mai important politician în statul român. Fără să conteze nici trecutul său dubios, nici acuzaţiile actuale de plagiat. Nimic. Doar „interesul naţional”.
Suntem într-un impas major. De bună seamă, Victor Ponta trebuie să plece din fruntea guvernului dintr-o sumedenie de motive, explicate pe larg în ziarul de faţă. Dar îmi este evident în acest moment că nu vom ajunge prea departe nici după ce actualul premier nu va mai fi în funcţie. Nevoia de schimbare, clamată în stradă pe 16 noiembrie, nu poate veni de la actuala clasă politică. Iar preşedintele Klaus Iohannis a dovedit că, deocamdată, nu poate face nimic.
Cine ar putea să schimbe totuşi ceva?
Recunosc că m-am aşteptat ca pe terenul curăţat în ultima perioadă de acţiunile anticorupţie ale DNA şi SRI să fie pus ceva în loc. Nu într-o zi, două, dar măcar să existe nişte perspective. Să vedem nişte personaje noi care să le ia locul politicienilor trimişi la închisoare sau compromişi în urma dosarelor penale şi a dezvăluirilor făcute despre ei. Nu se poate totuşi ca cel care sapă în credibilitatea lui Dragnea să fie unul ca Niţulescu, salvarea de Ponta să se numească Alina Gorghiu, iar „interesul naţional” să se suprapună dorinţei de putere a lui Gabriel Oprea. Dacă asta e tot ce poate creşte această ţară, atunci suntem pierduţi. Dacă asta e tot ce ne oferă sistemul, atunci nu avem decât să ne învârtim la nesfârşit pe banda lui Mobius. Oare cei care mută în acest moment pe tabla de şah care este scena politică românească nu văd ce perspective proaste avem? Asta chiar e o întrebare.
