20 C
București
miercuri, 25 septembrie 2024
AcasăSpecialBanci puse la punct de Protectia Consumatorului

Banci puse la punct de Protectia Consumatorului

» Inspectoratul Regional pentru Protectia Consumatorului Galati va amenda bancile comerciale care au introdus noile comisioane de administrare si va dispune ca banii incasati sa fie inapoiati clientilor.

Bancile care au introdus  noi comisioane de administrare a contului la contractele de imprumut vor fi amendate de Protectia Consumatorului, pentru ca noile dari ar fi trebuit sa fie prevazute in acte aditionale la contractul incheiat de client cu sucursala bancara. Pana ieri, la orele pranzului, la Oficiul Judetean de Protectia Consumatorului Galati fusesera depuse aproape 30 de reclamatii ale unor  galateni care au primit de la bancile de la care au imprumutat bani, notificari prin care erau instiintati ca la rata lunara li s-a aplicat o majorare a dobanzii si le-a fost introdus un comision de administrare a contului.

 

Conform inspectorului sef al Inspectiei Regionale pentru Protectia Consumatorului (IRPC) Galati, Marioara Gatej, 90% din reclamatii vizau sucursala unei banci comerciale care a majorat ratele cu 0,5% si a introdus un comision de administrare de 0,59%, bani pe care clientul urma sa-i plateasca in plus, ca urmare a deciziei unilaterale a bancii. Procentul de 1,09% nu pare unul foarte mare, dar el este aplicat la balanta lunara si clientii s-au trezit ca au de platit sume lunare cu pana la 200 de lei mai mari. Inspectorii de la Protectia Consumatorilor au investigat situatia si au tras concluziile: introducerea noului comision de administrare este ilegala. "Din punctul nostru de vedere, concluzia este clara. Este vorba de introducerea unui nou comision de administrare a contului, care nu figura in contractul initial. Orice comision introdus trebuie sa aiba act aditional.

 

Daca dobanda este revizuibila, trimestrial sau semestrial, sau majorata, cel putin eram in cunostinta de cauza. Dar acest comision nu a fost in contractul incheiat. In cursul zilei de joi asteptam sa vina un reprezentant legal, de la Bucuresti, ca sa incheiem documentul de control, pentru ca sucursalele teritoriale nu au personalitate juridica. Apoi, urmeaza sa dam masura corespunzatoare, ca sa fie repusi in drepturi consumatorii", ne-a declarat inspectorul-sef al IRPC Galati, Marioara Gatej, care a mai precizat ca bancile comerciale vor fi si amendate: "In mod sigur vor primi si amenzi, pentru ca au practicat un comision care nu era in contract si au facut incasarile de rigoare, iar noi consideram asta o practica comerciala incorecta fata de consumatori".

 

Masurile luate de Inspectia Regionala pentru Protectia Consumatorului Galati sunt valabile pentru toti romanii care in aceste zile au primit la cutia postala notificari prin care bancile la care sunt imprumutati ii anuntau ca au introdus noile comisioane si au de platit rate mai mari: "Masura data de noi este valabila pentru toti consumatorii, pentru ca nu este normal ca in momentul in care un consumator vine si depune reclamatie sa i se rezolve problema, iar alti cetateni, aflati in aceeasi situatie, sa ramana cu problemele nerezolvate numai pentru simplul fapt ca nu a depus sesizarea la noi", a mai precizat Marioara Gatej.

Desi introducerea comisionului este ilegala, nu este exclus ca bancile sa incerce contestarea masurilor luate impotriva lor de Protectia Consumatorului. Tot asa cum este foarte posibil ca anularea comisionului sa nu scuteasca clientul de plata sumei echivalente,  pentru ca bancherii se vor pricepe sa gaseasca o metoda sigura pentru a scoate banii din buzunarele clientilor.

» Autoritatile vin in sprijinul galatenilor care au credite bancare.

Cele mai citite

Criza de personal medical auxiliar devine o problemă majoră în sistemul sanitar din România

Asistenții medicali, infirmierii și brancardierii sunt printre cele mai căutate categorii de personal în spitalele din România, iar lipsa acestora perturbă semnificativ activitatea unităților...

Google lansează un fond de 120 de milioane de dolari pentru educație și formare în domeniul inteligenței artificiale

Google a anunțat crearea Global AI Opportunity Fund, un fond de investiții în valoare de 120 de milioane de dolari, destinat finanțării programelor de...

Salariile din România au crescut cu 7,5% în 2024, conform unui studiu

Salariile angajaților din România au înregistrat o creștere medie de 7,5% în 2024 comparativ cu anul precedent, potrivit studiului salarial realizat de Mercer Marsh...
Ultima oră
Pe aceeași temă