19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialBăile Herculane, tratament şi relaxare

Băile Herculane, tratament şi relaxare

Băile Herculane reprezintă cea mai veche staţiune din România, deosebit de pitorească, ocupanta unui loc important în Parcul Naţional Valea Cernei-Domogled, cât şi în istoria ţării noastre. La o altitudine de 160 m, pe aceeaşi paralelă cu Nisa şi Veneţia, Băile Herculane au fost construite pe locul unei străvechi falii vulcanice. 

Originea Băilor se întinde pe lungimea a două milenii. Atestarea documentară a staţiunii datează din anul 153, fapt consemnat într-o tabulă votivă din băi: „Zeilor şi divinităţilor apelor, Ulpius Secundinus, Marius Valens, Pomponius Haemus, lui Carus, Val, Valens, trimişi ca delegaţi romani să asiste la alegerea în calitate de consul a fostului lor coleg Severianus, întorcându-se nevătămaţi, au ridicat acest prinos de recunoştintă.” Impresionaţi de puterea tămăduitoare a apelor Cernei, romanii sosiţi în Dacia au format un adevărat cult balnear, staţiunea constituind un important punct de atracţie pentru aristocraţia Romei antice. Băile Herculane au un patrimoniu istoric de excepţie, dovedit de 1851 de ani de existenţă (153-2004) neîntreruptă a staţiunii. Din timpul romanilor au rămas numeroase vestigii: apeducte, băi, statui, monede, tabule votive ridicate ca semne de mulţumire aduse zeilor pentru vindecare.

După anul 1718, începe istoria modernă şi contemporană a Băilor Herculane, în timpul Imperiului Austriac. Din 1736 începe reconstrucţia şi modernizarea „băilor”, a căilor de acces, grănicerii bănăţeni construind aici majoritatea edificiilor din staţiune, care poartă amprenta unui baroc austriac impresionant. Staţiunea este vizitată de-a lungul timpului de mari personalităţi, dintre care amintim: Împăratul Iosif al ll-lea, Împăratul Francisc l şi Împărăteasa Charlotte, Împăratul Franz losef şi Împărateasa Elisabeta (Sissi). În 1852, împăratul Austriei considera Băile Herculane ca fiind „cea mai frumoasă staţiune de pe continent”, iar împărăteasa Elisabeta – pasionata, îndrăgita, distinsa şi armonioasa Sissi – scrie un jurnal intim în care Băile Herculane sunt o prezenţă distinctă şi încântătoare. În staţiune există Muzeul Nicolae Cena, ale cărui colecţii au început să fie constituite începând cu anul 1922.

Existenţa neîntreruptă de două milenii a staţiunii Băile Herculane a fost favorizată de eficacitatea miraculoasă a izvoarelor termale, dar şi de pitoreasca aşezare a staţiunii într-o vale adăpostită de munţi, de o frumuseţe aparte. Dotarea tehnică de prim rang la un confort de înaltă ţinută şi bogata diversificare a metodelor de tratament de la cura balneară clasică la diverse metode de fizio şi electroterapie, masaje, acupunctură etc. a conferit acestei staţiuni un înalt grad de atractivitate. Cu ce vă întâmpină însă Băile Herculane? 

Cu ape minerale termale clorurosodice, bicarbonatate, uşor sulfuroase cu o mineralizare între 0,5-2,6 gil şi o temperatură între 38,5-53,5°C; cu ape minerale termale clorurosodice, bicarbonatate, calcice cu o mineralizare între 0,6-3,5 gil şi o temperatură între 46-56°C; ape minerale termale clorurosodice, bromurate, iodate şi sulfuroase cu o temperatură ce atinge 62°C şi o mineralizare între 3,87-7,93 gil. Principala caracteristică a apelor zonei este marea concentraţie de hidrogen sulfurat, ce ajunge la 60 mgil. Acum, în împrejurimile staţiunii Băile Herculane sunt cunoscute 16 izvoare cu apă termominerală, înşirate de-a lungul Cernei pe o lungime de aproape patru km. Au fost executate mai multe foraje hidrogeologice, astfel obţinându-se sporuri importante de debite (peste 4.000 mc în 24 de ore). N-ar trebui uitat nici faptul că izvoarele de la Băile Herculane sunt comparabile prin valoare cu cele de la Vichy şi Mont Dore.

Dintre izvoarele principale, cele mai cunoscute sunt: Izvorul artezian Maria (azi Neptun) – 54°C; Elisabeta (azi Diana) – 55°C; Hebe – 41°C; Ileana (azi Apollo 1) – 46°C; Iosif – 54°C; Hercules – 67°C; Hygeea – 48°C.

O altă variantă de tratament o reprezintă aeroionizarea naturală. Aeroionii pot acţiona asupra organismului în două moduri, fie pătrunzând în plămâni odată cu aerul inspirat, fie prin acţiunea directă asupra pielii. În toate cazu­rile de tratament cu ioni s-a constatat o ameliorare a stării generale a organismului. Se reglează hipertensiunea, tulburările endocrine, iar durerile de cap şi insomniile sunt pozitiv influenţate de aeroionizare. Prin hidroterapie, electroterapie, masaj şi acupunctură se încearcă şi se reuşeşte recuperarea funcţională, printr-o cultură fizico-medicală desă-
vârşită.

Astfel, reumatismul cronic inflamator şi degenerativ, bolile aparatului locomotor, ale sistemului nervos periferic, afecţiunile ginecologice, diabetul zaharat, bolile digestive sau afecţiunile ochilor pot fi tratate aici, la Băile Herculane. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă