Gigi Becali spune că situaţia actuală de la Steaua nu îi este pe plac, aşa că la vară va face investiţii în întărirea echipei. Înfrângerea din meciul cu Rapid, 1-5, nu i-a căzut bine lui Gigi Becali care, vrând să păstreze aparenţele şi să întărească declaraţia că nu mai e finanţator în Ghencea, anunţă că va cere „noilor acţionari” (în fapt, nepoţii săi sau partenerii de afaceri) să bage bani în schimbarea echipei. „La fotbal, ca să îmi placă, trebuie să fiu numărul unu. Nu mai am altă poftă, mă duc să mulg oile şi să ud flori. Am un plan, din vară vor fi nişte schimbări mari. Voi face investiţii, voi aduce jucători şi voi face schimbări în organigramă. O să le cer noilor acţionari să investească 15-20 de milioane de euro. Promit tuturor că la anul Steaua va fi campioană din tur”, a spus Gigi Becali, care crede că pentru Steaua ar fi bun şi locul secund la finalul acestui sezon. „Putem să ajungem în play-off-ul Ligii Campionilor foarte uşor. E vorba şi de bani, şi de performanţă. Iei 3,5 milioane de euro doar dacă ajungi în play-off.”
În opinia lui, Becali sunt puţini jucători care vor mai face parte din lot din vară. „Ce echipă avem? A fost Dumnezeu cu noi şi suntem pe locul 2, Steaua nu are echipă la ora asta. Din vară trebuie făcută curăţenie, luat totul de la zero. Să vedem ce se mai poate salva, cine mai rămâne, restul să se ducă. Din vară, dacă o să accepte acţionarii să mă mai implic, o să bag 8-10 milioane. Şi dacă acţionarii nu au, o să le dau eu 7-8 milioane. Cine va rămâne? Tătăruşanu e portar, va creşte în valoare, Emeghara e fotbalist. Pe temelie scriu Nicoliţă, ctitor principal. Apoi Kapetanos, şi în continuare nu ştiu, vom vedea ce mai poate fi salvat. Ce să faci cu Tănase? I-l dăm bombei, să stea cu bomba la Piteşti. Trebuie o construcţie puternică, nu la primul cutremur să cadă acoperişul”, a declarat Becali.
Victorie pentru Sandu Neagu
Rapidiştii au ţinut să îi dedice succesul împotriva Stelei regretatului Sandu Neagu, fostul mare jucător al giuleştenilor în anii ’70, decedat sâmbătă la 61 de ani după ce a suferit un stop cardiorespirator. Tehnicianul echipei Rapid, Ioan Andone, spune că fostul fotbalist a urmărit ultimul antrenament al echipei din Giuleşti. „Nu prea sunt multe de spus despre meci, au spus suficient de multe băieţii în teren. A fost o seară în cinstea lui nea Sandu (n.r. – Sandu Neagu), care a văzut ultimul nostru antrenament pe acest teren. Când a plecat de aici avea piciorul imobilizat. Eu l-am ajutat să urce pe targă şi mi-a zis atunci că n-o să vadă meciul cu Steaua. Privirea lui nu o s-o uit niciodată. Băieţii au jucat mult şi pentru nea Sandu”, a spus Andone. „Mă bucur că s-a umplut iar stadionul şi că i-am adus pe suporteri la meci. Am şi eu un merit, dar mic, meritul este al jucătorilor că m-au înţeles repede. Ştiu spiritul Rapidului, suporterii de aici sunt un atu foarte important, în puţine locuri Steaua a fost pusă sub presiune ca aici.” Rapid a câştigat cu scorul de 5-1 (4-1) meciul susţinut în compania echipei Steaua, derby-ul etapei a XXVIII-a a Ligii I. Gazdele au marcat prin Ioniţă ‘7, ’18, Cesinha ’23, ’73 şi Constantin ’33 (penalti), iar oaspeţii au punctat prin Kapetanos ’15 (penalti).
Omagiu
La încheierea meciului, Săpunaru l-a luat în cârcă pe Robert, fiul în vârstă de 5 ani al regretatului Sandu Neagu, şi l-a dus la vestiare. La partidă au asistat şi soţia fostului fotbalist, Cristina, dar şi fetiţa lor, Ingrid, în vârstă de 7 ani. „Sandu Neagu a plecat spre cer, Giuleştiul nu va mai fi acelaşi fără el”, a fost bannerul prezentat de jucătorii echipei Rapid la intrarea pe teren. Jucătorii au intrat în teren purtând câte tricou cu poza lui Sandu Neagu, tricouri pe care le-au aruncat apoi la Tribuna 0.