21 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialBaconschi nu şi-ar dori asumarea răspunderii pentru legea votului prin corespondenţă

Baconschi nu şi-ar dori asumarea răspunderii pentru legea votului prin corespondenţă

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, astăzi, că şi-ar dori ca legea „să treacă pe făgaşul normal” şi nu prin asumarea răspunderii. Şeful diplomaţiei româneşti a mai spus că urmează să propună demararea unor negocieri cu UDMR şi UNPR în ultima săptămână din luna august.

Deocamdată, ministrul Baconschi a precizat că proiectul votului prin corespondenţă a fost prezentat în primă lectură, după care urmează să fie antamate negocieri cu partenerii de coaliţie ai PDL.

Unii parteneri de coaliţie şi-au exprimat rezerve faţă de proiectul privind votul prin corespondenţă, însă şeful diplomaţiei s-a arătat încrezător că, prin dialog politic, va fi găsită o formulă care să mulţumească pe toată lumea. „Până în acest moment ei – neavând loc discuţia concretă cu textul în faţă – sigur că şi-au exprimat tot soiul de rezerve, dar sunt convins că prin dialog politic vom găsi formula acceptabilă pentru toată lumea”.

Vicepremierul Marko Bela declara, la începutul săptămânii, că UDMR „are rezerve foarte serioase” faţă de propunerea PDL privind introducerea votului prin corespondenţă şi a arătat că problema importantă este „dacă trebuie stimulat votul celor care trăiesc în alte ţări şi nu în România”.

Ministrul de Externe a mai precizat că proiectul de lege privind votul prin corespondenţă al MAE va fi comasat cu cel iniţiat deja de un grup de deputaţi PDL şi care se află la Camera Deputaţilor, după ce a trecut prin aprobare tacită de Senat.

Întrebat cum va putea fi făcută comasarea în aceste condiţii, ministrul a spus: „Iniţiatorii au copyright pe propriul proiect. L-au trecut, îl retrag, vom face o comasare”.

Ministrul a explicat că, „important este să nu avem două proiecte concurente, ci unul singur. Şi Biroul Permanent Naţional, care a dat avizul de oportunitate pe politică pe acest proiect, a luat în calcul proiectul pe care l-am propus eu. Trebuie să vedem sub ce formă vor fi comasate cele două texte. Asta va avea loc la nivel tehnic, cu jurişti, dar aici politic ceea ce contează este că nu sunt două proiecte concurente promovate de acelaşi partid politic”.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă