19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialBacău: Un copil de 12 ani a ajuns la spital după ce...

Bacău: Un copil de 12 ani a ajuns la spital după ce s-a electrocutat

Un copil în vârstă de 12 ani, din localitatea băcăuană Oituz, a ajuns în stare gravă la un spital din Iaşi, cu arsuri pe corp, în special pe mâini şi pe picioare, după ce s-a urcat pe un stâlp de electricitate şi s-a electrocutat, relatează Mediafax.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bacău, băiatul se afla singur în momentul în care, cel mai probabil din joacă, s-a urcat pe un stâlp de electricitate din localitatea Oituz, fără a conştientiza pericolul la care se expune. Din greşeală, copilul a atins de firele de joasă tensiune şi s-a electrocutat.

„În urma sesizării primite de la un localnic prin numărul de urgenţă 112, minorul a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul Municipal Oneşti de unde, ulterior, s-a decis transferarea lui la o clinică din municipiului Iaşi specializată în tratarea arsurilor. În cauză se continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care copilul a ajuns pe acel stâlp de electricitate”, a declarat, vineri, responsabilul mass-media din cadrul IPJ Bacău, Raluca Ciobanu.

În urma evaluării medicilor, s-a stabili că băiatul a suferit arsuri de gradul II şi III pe 30 la sută din suprafaţa corpului, în special pe mâini şi pe picioare.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă