9.8 C
București
joi, 22 februarie 2024
AcasăSpecialBacalaureatul olimpicilor poate opri finanţarea federaţiilor sportive

Bacalaureatul olimpicilor poate opri finanţarea federaţiilor sportive

Preşedintele ANST, Carmen Tocală, a declarat că instituţia pe care o conduce va opri finanţarea către federaţiile sportive vinovate de nereguli la sesiunea specială a bacalaureatului organizată pentru olimpici, în cazul în care se vor descoperi cazuri de corupţie.

„Ieri s-au împlinit cele 30 de zile de la începerea analizei bacalaureatului. Avem acum o sesizare care se referă la planul de activitate al federaţiilor sportive naţionale. Vom analiza în perioada mai-iunie planul de pregătire şi activitate. În funcţie de aceasta, vom putea spune dacă sportivii care au participat la bacul special fac parte sau nu din loturile lărgite. Noi nu ne asociem cu frauda şi corupţia. Dacă s-a întâmplat, relaţia contractuală dintre ANST şi federaţiile naţionale este una de finanţare, deci putem să oprim finanţarea, eventual, nicidecum să facem schimbări majore, pentru că federaţiile sunt cele care îşi gestionează, prin Adunarea Generală şi Biroul Federal, activitatea. Noi putem numai să sesizăm”, a spus Tocală, într-o conferinţă de presă.

În acelaşi timp, preşedintele ANST este de părere că un sportiv ar trebui lăsat să se înscrie la sesiunea specială a bacalaureatului chiar dacă în timpul sesiunii normale nu participa la o competiţie, ci se afla în pregătire.

„Sunt unele lucruri extrem de importante. Să spunem că o junioară de la scrimă a participat la bacul special şi ea apare acum pe lista neagră cu sportivi care exact în perioada bacalaureatului nu au avut o competiţie sportivă internaţională, dar au fost în pregătire. Ea a dat bacul, iar noi contestăm prezenţa ei la bac. Dar se poate ca peste un an sau un an şi jumătate această sportivă să vină cu o medalie. Credeţi că mai avem obrazul să o mai aşteptăm la aeroport? Noi nu putem spune azi cine ia medalie mâine. Constantina Diţă Tomescu, la 38 de ani, a luat medalie de aur şi cred că avea dreptul să dea bacul olimpic, deşi la momentul respectiv nu avea nici o şansă la medalie olimpică. Aşa că analiza e mult mai aprigă, dar, bineînţeles, cine a greşit va plăti. Însă trebuie să înţelegem că pregătirea sportivilor nu înseamnă numai anul acesta, când este Olimpiada. Un ciclu de pregătire înseamnă patru ani de pregătire. La anul nu mai avem Jocuri Olimpice, mai are cineva dreptul să dea bacul special? Din ceea ce am auzit, se pare că nu, ceea ce nu este real”, a explicat Tocală.

La 1 iunie, COSR a solicitat ANST şi Ministerului Educaţiei demararea unei investigaţii, după ce la sesiunea specială organizată pentru olimpici au participat peste 800 de candidaţi, deşi la Centrele Naţionale Olimpice pentru Pregătirea juniorilor activează doar 108 sportivi cu vârsta de bacalaureat. Comitetul Olimpic şi Sportiv Român s-a arătat neplăcut impresionat de promovabilitatea extrem de scăzută şi surprins de numărul mare de candidaţi.

Cele mai citite

Germania ar putea intra în recesiune

PIB-ul Germaniei va creşte cu doar 0,2% în acest an, a declarat ministrul german de finanţe, Robert Habeck, potrivit zf.ro. Noile prognoze sunt mult mai...

Alegerile lu’ Nichipercea – Puterea.ro

În 1999, în vizita sa în România, Papa Ioan Paul al II-lea a rostit o frază memorabilă: “În scrieri vechi țara voastră e...

Mai mult de jumătate din țară, sub ceață densă

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis în această dimineaţă mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă densă în zone şi localităţi din...
Ultima oră
Pe aceeași temă