Mâine începe săptămâna probelor scrise în cadrul celei de-a doua sesiuni a Bacalaureatului din acest an, anunţă Mediafax. Probele scrise vor fi susţinute de-a lungul întregii săptămâni. Prima va fi cea de Limba şi Literatura Română. Vor urma cele de limba maternă, matematică sau istorie, şi proba la alegere dintre mai multe discipline.
Candidaţii care susţin bacalaureatul în a doua sesiune din acest an vor începe mâine, la ora 09.00, testul scris la limba şi literatura română. Absolvenţii filierei teoretice – profilul umanist şi cei ai filierei vocaţionale – profilul pedagogic vor avea aceleaşi subiecte, iar absolvenţii filierei teoretice – profil real şi ai filierei tehnologice vor primi alte subiecte, pe care trebuie să le rezolve în cel mult trei ore.
Probele scrise vor continua marţi cu limba şi literatura maternă (maghiară, germană, slovacă, ucraineană, sârbă sau croată), miercuri cu proba obligatorie a profilului, respectiv matematică pentru absolvenţii profilului real şi istorie pentru cei de la profilul umanist, şi vineri cu proba la alegere a profilului şi specializării, respectiv biologie, geografie, fizică, chimie, logică, informatică, sociologie, psihologie, economie sau filosofie.
Rezultatele vor fi afişate în 31 august, până la ora 12.00, iar contestaţiile vor fi depuse în aceeaşi zi, între orele 12.00 şi 16.00. Rezultatele finale vor fi afişate pe 3 septembrie.
Sesiunea a doua a examenului de bacalaureat din acest an a început pe 17 august, cu probele orale şi de competenţe, care s-au încheiat în 21 august. La aceste probe, candidaţii au primit calificative, care nu le vor afecta media la bacalaureat. Candidaţii care la una dintre probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale au refuzat să răspundă sau să rezolve subiectele propuse nu pot participa la probele scrise, întrucât se consideră că nu au susţinut probele orale.
Lucrările scrise ale candidaţilor la bacalaureat vor fi corectate în alte judeţe decât cele în care se susţine examenul, măsura fiind luată în iunie, prin ordin de ministru, cu puţin timp înainte de susţinerea probelor scrise din prima sesiune a bacalaureatului.