4.3 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialAzi te injur eu. Maine, tu

Azi te injur eu. Maine, tu

Nu am inteles prea bine pentru ce s-au vazut, de fapt, cei mai importanti politicieni ai PSD la Turnu Magurele si cu ce s-au ales dupa "vrajeala" electorala baronii aflati la adunarea prezidata de candidatul Mircea Geoana, atat timp cat PDL nu a ripostat in public la atacul pesedist pentru a intari scandalul. Daca si-au dat intalnire pe mosia lui Liviu Dragnea doar pentru a discredita partenerii "tampiti" si "iresponsabilii" din Coalitie si pe "Iuda" de la Cotroceni, care, fie vorba, puteau fi injurati la fel de mult, insa mai discret, in sediul din Kiseleff, inseamna ca organizatorii tragerii din poligonul electoral pesedist au irosit o cantitate importanta de munitie, de vreme ce ministrii lui Boc anunta ca merg mai departe cu guvernarea muscata de criza.

 

Prin urmare, nu-ti ramane decat sa crezi ca atacurile pline de insulte sustinute de lideri ca Dragnea, Mazare sau Iliescu, aplaudati fara rezerve de presedintii consiliilor judetene prezenti la reuniune, nu au fost altceva decat un exercitiu de imagine menit sa dezvaluie intentia PSD de a arata politicienilor din PDL ca va fi o fiara in lupta cu seful lor, Traian Basescu, pe care Mircea Geoana anunta ca il va scoate de la Cotroceni pentru ca pesedistii sa domneasca in liniste peste natie. Faptul ca democrat-liberalii se fac ca nu au auzit injuraturile colegilor de Coalitie, aratand ca au discernamant politic intr-o perioada dificila din punct de vedere economic, poate fi interpretat si ca un gest de ignoranta fata de un partid lovit de pandemia puterii. Pe de alta parte, exista voci care spun ca actuala conducere a PSD nu a stiut sa negocieze cum trebuie cu Basescu portofoliile guvernarii, astfel incat sa fie evitata situatia de a nu putea controla fondurile publice din perspectiva intereselor de partid.

 

Pesedistii s-au repezit primii sa puna mana pe Interne, fara sa se gandeasca la rolul Ministerului de Finante in impartirea banilor intr-o perioada plina de dificultati generate de slabirea bugetului de stat. Dincolo de limbajul neacademic folosit in timpul discutiilor sau de "raul" provocat de prezenta lui Basescu in fruntea statului, veti vedea ca conducatorii PSD prezenti la Turnu Magurele au reclamat apasat, pe un ton scandalos, faptul ca nu pot sa dispuna in voie de fonduri mai mari, intrucat nu detin controlul asupra finantelor tarii, lucru ce impiedica derularea unor programe economice si sociale aflate in responsabilitatea ministrilor lui Geoana.

In numele unui patriotism national fals, care se doreste sa contribuie la deversarea voturilor in directia dorita, social-democratii vor sa arate ca sunt preocupati numai de binele romanilor, insa sunt impiedicati de un "tasti-basti" ca Boc, de un "tampit" ca Berceanu sau de unul ca Pogea, "luat de pe drumuri", sa se lupte cu balaurul-criza dupa o metoda testata si brevetata in mandatul din perioada 2000-2004.

 

Prin urmare, exista posibilitatea ca unii sa catalogheze atacul conducerii PSD drept un succes de marketing politic, obtinut pe fondul unei taceri suspecte aparute in tabara partidului cotrocenist, devenit sac de box, dupa parerea unor lideri din teritoriu. Circula insa si opinia potrivit careia PDL a preferat sa inghita jignirile, acceptand scena de impacare, deoarece pesedistii nu au facut decat sa raspunda la atacul lui Vasile Blaga, scandalul desfasurandu-se dupa principiul "azi te injur eu, maine ma injuri tu".
Ma tem insa ca lipsa de reactie razboinica a politicienilor pedelisti, dincolo de "eleganta si verticalitatea" invocate de premier, se datoreaza inclusiv problemelor pe care le are in acest moment partidul din cauza ministrului Monica Ridzi, acuzata de cheltuirea banilor publici aiurea. O replica data PDL dupa formula Dragnea sau Mazare cu siguranta ca ar fi condus la reactualizarea cererii ca doamna Ridzi, aflata sub protectia Cotroceniului, sa fie scoasa din Guvern pe motiv ca a irosit o suma mare de bani, in conditiile in care pentru un profesor de la bac – Educatia fiind in parohia PSD – au fost alocati numai doi lei per elev examinat.

 

Era la indemana lui Mircea Geoana sa atace direct, si nu prin intermediul "utecistului" Banicioiu, caruia revolutionarii i-au dat cu flit deunazi la poarta sediului central, avand ca argument nu doar acuzatiile de delapidare la adresa unui membru al Executivului, ci si permanentele trimiteri pe care le fac liderii PDL cand vine vorba despre protectia acordata lui Adrian Nastase de conducerea pesedista. Ca atare, asistam la o incercare de solidarizare din interes, derulata pe fondul existentei unor focare de scandal vechi si noi, avand ca scop intentia de a nu se da in gat unii pe altii in fata partidelor din opozitie, in special PNL. Ceea ce nu inseamna ca putem vorbi despre o pace statornica in Coalitie sau despre imposibilitatea ca una dintre cele doua forte politice sa nu rabufneasca, de data aceasta cu usile deschise.

 

Puneti la socoteala ca presedintele inca nu a vorbit dupa intalnirea organizata de PSD in Teleorman, unde – se stie – "particularul" Mazare s-a intrecut cu Iliescu in a-l taxa in fel si chip pe seful statului, spre satisfactia asistentei. Nu-i sta in caracter presedintelui sa fie odata in viata filosof si sa nu strice jocul lui Mircea Geoana, considerand insultele ca fiind un lucru marunt, peste care se poate trece intr-o campanie prezidentiala cu miza uriasa. Puneti cap la cap aceste lucruri si veti intelege de ce tara are un guvern de tinichigii.

Eliade Balan
Eliade Balan
Eliade Balan, redactor-sef adjunct coordonator
Cele mai citite

Atracții turistice care-și închid porțile în 2025

Unele muzee, situri naturale și hoteluri și-au luat rămas bun pentru totdeauna în acest an, cum ar fi emblematicul club parizian Chez Michou Călătoria globală...

Țările care nu sărbătoresc Crăciunul și tradiții inedite din toată lumea

Crăciunul, celebrat pe 25 decembrie, este una dintre cele mai populare sărbători creștine la nivel global, marcând nașterea lui Iisus Hristos. Evenimentul nu este...

Creștere de 28%: Fondurile de pensii private au depășit pragul de 155 miliarde de lei

Politica investițională a fondurilor de pensii private rămâne concentrată pe piața financiară locală Fondurile de pensii private din România au înregistrat o creștere semnificativă a...
Ultima oră
Pe aceeași temă