Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Szekely Adalbert Cornel, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă.
Potrivit rechizitoriului DNA, în perioada februarie-aprilie 2011, Szekely, în calitate de avocat în cadrul Baroului Bucureşti, cu activitate preponderent în municipiul Satu Mare, a pretins de la două persoane denunţătoare suma totală de 10.000 de euro, pentru ca, prin influenţa pe care susţinea că o are asupra magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, să obţină pronunţarea faţă de soţii denunţătoarelor a unor pedepse mai mici.
Aceştia din urmă fuseseră deja condamnaţi pe fond la pedepse cuprinse între 5 şi 6 ani în regim de detenţie pentru infracţiuni de crimă organizată. Î
În acest sens, inculpatul le-a precizat denunţătoarelor că, pentru a obţine scăderea pedepsei pronunţate, vor trebui să plătească câte 2.000 de euro pentru fiecare an ce va fi redus din pedeapsa deja stabilită de instanţa de fond.
La începutul acestei luni avocatul a fost prins în flagrant după ce a primit de la cele două denunţătoare suma de 10.000 de euro ca obiect al infracţiunii de trafic de influenţă.
La data de 3 mai 2011, Curtea de Apel Cluj a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe un termen de 29 de zile.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Curtea de Apel Cluj.