20 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialAvioane iradiate, mii de pasageri expusi

Avioane iradiate, mii de pasageri expusi

Ancheta privind asasinarea fostului spion rus Aleksandr Litvinenko a luat o intorsatura demna de un thriller din razboiul rece: urme de substante radioactive au fost detectate in doua avioane Boeing 767 ale companiei British Airways, care au fost retrase din serviciu. Un al treilea avion, de acelasi tip si al aceleiasi companii, care se afla ieri pe aeroportul din Moscova, a fost oprit de la zbor si era cercetat. Investigatii incepusera si intr-un al patrulea avion, la Londra.
Din momentul in care se banuieste ca au fost contaminate, aceste avioane au efectuat 221 de zboruri in Europa, majoritatea intre Londra si Moscova, dar si spre alte destinatii, cum ar fi Barcelona, Larnaca si Atena. Celor aproximativ 33.000 de pasageri ai acestor zboruri li s-a cerut sa ia imediat legatura cu medicii lor, pentru analize.
Cotidianul „Kommersant” a scris ieri ca testele de radiatii in avioanele British Airways au fost efectuate dupa ce unul dintre cei doi rusi cu care Litvinenko s-a intalnit la Londra in data de 1 noiembrie, Andrei Lugovoi, a declarat ca a calatorit de la Londra la Moscova cu unul dintre aceste avioane, in ziua de 3 noiembrie.
Raspunzand unei interpelari in Camera Comunelor, ministrul britanic de Interne, John Reid, a declarat ca riscurile pentru public sunt „slabe”. Reid a mai anuntat ca urme de radioactivitate au fost detectate in aproximativ 12 locuri din Londra, dar ca testele efectuate asupra a 29 de persoane au iesit negative.
Noi informatii apar si despre italianul Mario Scaramella, a treia persoana cu care Litvinenko s-a intalnit la 1 noiembrie. Cotidienele „La Stampa” si „Corriere della Sera” au scris ieri ca la procuratura din Napoli se gasesc inregistrari ale unor convorbiri telefonice dintre Scaramella si un senator al Partidului Forza Italia, al fostului premier Silvio Berlusconi, in care se vorbeste despre posibile legaturi intre actualul premier italian, Romano Prodi, si KGB.
Scaramella a calificat drept „complet absurda” acuzatia ca ar fi implicat in otravirea lui Litvinenko. „Nu sunt anchetat, nici nu sunt considerat suspect. Colaborez la investigatie”, a precizat el.

Cele mai citite

Băncile taie dobânzile la credite, dar și la depozite. Creditele ipotecare devin mai accesibile

Clienții băncilor sunt sfătuiți să compare ofertele disponibile pe piață, înainte de a lua o decizie privind creditele sau economiile lor Mai multe bănci din...

Anchetă Liban: Dispozitivele de comunicații au fost piratate înainte de intrarea în țară

O anchetă preliminară a autorităţilor libaneze arată că pagerele, staţii portabile de emisie-recepţie şi alte dispozitive de transmisie ale Hezbollah care au explodat în...

Microsoft lansează aplicația „Windows App” pentru acces la distanță dedicată conturilor de muncă și educație

Microsoft a anunțat lansarea oficială a aplicației „Windows App”, o soluție care le permite utilizatorilor cu conturi de muncă sau educație să acceseze sisteme...
Ultima oră
Pe aceeași temă